Englezii au găsit o metodă inedită de a-i testa pe cei care sunt începători în ale condusului în Marea Britanie! Prin intermediul unui dispozitiv, firmele de asigurare primesc în timp real informații despre modul în care un șofer conduce mașina. Deși „asigurarea telematică” a fost inițial înființată pentru tinerii englezi care plăteau sute de lire dacă voiau să se urce la volanul unei mașini, acum firmele de specialitate oferă acest tip de asigurare și românilor aflați pe teritoriul britanic. Această metodă este intens dezbătută în cercurile de români din UK: cei cu experiență în domeniu o consideră o jignire la adresa lor, iar cei începători susțin că sunt mai stresați la volan știindu-se monitorizați.

Regatul Unit al Marii Britanii îi întâmpină pe străini cu nenumărate elemente de noutate! De exemplu, cei care vor să conducă o mașină pe teritoriul englezesc se vor confrunta cu o serie de noutăți cu mult diferite față de cele din țara lor: se conduce pe partea stângă, asigurarea se face pe persoană, și nu pe mașină, iar condițiile puse de firmele de specialitate sunt neîntâlnite în alte țări europene. Astfel, dacă aproape orice român care muncește în UK își poate permite o mașină la mâna a doua, demersurile ce trebuie făcute după achiziționarea autoturismului au reprezentat adevărate bătăi de cap. Fiecare român are povestea lui.

 

Am mașină. Ce asigurare să îmi fac?!

„Eu am permis de conducere, categoria B, de patru ani, dar nu mă pot numi un șofer cu experiență, pentru că în România nu am avut o mașină a mea pe care să o conduc zi de zi. Când am ajuns în Anglia, în urmă cu un an, nici prin gând nu mi-a trecut că aș putea conduce aici. Numai când vedeam mașinile cu volanul pe dreapta mă gândeam cât de dificil poate să fie. Nevoia însă te învață! Din cauză că aveam locul de muncă prea departe de casă, mi-am dat seama că trebuie să îmi cumpăr o mașină și să îmi fac curaj să conduc pe partea stângă a carosabilului. Spre deosebire de România, aici a fost foarte ușor să îmi cumpăr un autoturism, mă refer din punctul de vedere al banilor. Mai greu a fost după ce l-am luat, când a trebuit să îmi fac asigurare. Eu știam doar metoda din țara noastră: te duci unde ai auzit că e mai ieftin și angajații firmei respective îți încheie asigurarea. Aici totul se face pe internet. Norocul meu a fost că bărbatul de la care am cumpărat mașina este englez și mi-a căutat el cea mai bună asigurare. Am dat 500 de lire pe o mașină cu motor 1.1 tocmai pentru că voiam o asigurare mică”, spune Roxana din județul Vâlcea.

 

„M-am simțit ciudat cu acel aparat în mașină”

Românii fără prea multă experiență în ale condusului au recunoscut că le-a fost destul de greu să se concentreze la condus știind că le sunt monitorizate manevrele făcute în trafic.

„În momentul în care m-am decis care este cea mai bună opțiune pentru mine, am avut parte de o mare surpriză: am aflat că timp de trei luni trebuie să port în mașină, conectat la priza pentru bricheta auto, un dispozitiv de monitorizare. Aceasta a fost varianta impusă de firma de asigurare, astfel încât, după trei luni, să am șansa la o micșorare a asigurării. Trebuie să recunosc că eram destul de stresată la volan. Mă simțeam, dacă vreți, ca în momentul în care am susținut proba practică pentru obținerea permisului, iar în dreapta mea era polițistul. Timp de trei luni, când frânam brusc, primul gând nu era la șoferii din spatele meu care puteau fi luați prin surprindere, ci la cum va arăta pe monitorizare această manevră. Știam că nu am voie să turez prea tare motorul și mereu mă uitam în bord la acul de la turometru, nu cu intenție, ci, pur și simplu, îmi intrase în reflex”, își amintește Roxana despre primele luni ca șofer în UK.

 

Rezultatul monitorizării vine prin e-mail

Timp de trei luni, toți șoferii care au optat pentru asigurarea telematică sunt informați despre cum au condus în ultimele zile.

„La fiecare 21 de zile din momentul în care am încheiat asigurarea primeam câte un e-mail. De altfel, în doar trei luni am primit aproape 40 de e-mail-uri de la firmă, încât, la un moment dat, devenise chiar stresant. Unele erau de mulțumire, unele de informare, iar altele despre monitorizare. Când le deschideam pe acestea din urmă, mai că nu mi se tăia respirația. Eram nerăbdătoare să văd care este opinia lor despre felul meu de a conduce și mai ales dacă îmi vor reduce din asigurarea de £85 pe care urma să o plătesc în fiecare lună timp de un an”, explică Roxana.

 

Reducere mică, dezamăgire mare

După trei luni de „Big Brother” a venit și momentul mult așteptat: e-mail-ul în care firma de asigurare o anunța pe Roxana despre reducerea de care va beneficia. O mare dezamăgire, susține românca.

„După cele trei luni în care nu am deconectat niciodată dispozitivul respectiv, deși în regulament spuneau că trebuie să îl port doar în 95% din timp, după trei luni în care am apăsat cu grijă pedala de accelerație și pe cea de frână și am redus viteza la viraje, am aflat cu indignare că asigurarea mea va fi redusă cu doar 6 lire! Dacă aș fi știut de la început că va fi o reducere infimă, aș fi refuzat acest aparat și aș fi optat pentru un alt tip de asigurare. M-am stresat timp de trei luni pentru nimic. Acum, în loc de 85 de lire, plătesc 79! Asta se poate numi reducere?!”, se întreabă retoric Roxana, o româncă din județul Vâlcea care acum trăiește în orașul Crewe din Anglia.

 

Mesaj primit pe e-mail

„Știați că cei mai prudenți șoferi evită accelerarea bruscă astfel încât au mai mult timp de reacție decât ceilalți?”

Un astfel de mesaj au primit timp de trei luni toți românii care au optat pentru o asigurare telematică. Prin urmare, chiar dacă au și cuvinte de mulțumire pentru modul în care se încheie o asigurare auto în UK, românii nu uită să taxeze aspectele care i-au deranjat.

Mihaela, din București, ni se destăinuie: „Știu că multe persoane critică metoda aceasta englezească de a-ți face asigurarea pe internet, dar mie mi s-a părut o idee bună. Stai acasă, în fața calculatorului, și cu ajutorul unor programe speciale, decizi care este cea mai bună asigurare pentru tine. Eu și soțul meu am optat pentru asigurarea telematică. Știu că după trei luni de monitorizare o să beneficiem de o reducere, dacă o să considere firma la care am încheiat asigurarea că suntem niște șoferi prudenți în trafic. Rămâne de văzut despre ce reducere va fi vorba, pentru că, în prezent, plătim 150 de lire pe lună în condițiile în care mașina ne-a costat doar 400 de lire. Aceasta ar fi și principala mea nemulțumire legată de situația din Anglia, mașinile sunt foarte ieftine, dar întreținerea lor ne arde la buzunare.”

 

Nu utilizezi dispozitivul, pierzi asigurarea!

„Ce m-a enervat cel mai tare a fost faptul că într-unul dintre e-mail-urile primite de la firma de asigurări eram avertizată că dacă nu o să utilizez dispozitivul de monitorizare în minimum 95% din timpul în care conduc mașina, o să rămân fără asigurare. Culmea, în scurt timp, am mai primit un e-mail în care eram anunțată că, pentru moment, compania nu mai dispune de un astfel de echipament pentru mine și că o să-mi fie trimis imediat ce va fi posibil. De atunci au trecut aproape două săptămâni și nu am mai primit nimic. Oricum, ideea asta de Big Brother în timp ce eu sunt la volan mi se pare puțin forțată. Cred că la început o să am ceva emoții numai când o să mă gândesc că în orice moment cineva îmi analizează stilul de a conduce mașina”, a mai mărturisit Mihaela.

 

Asigurarea telematică, intens criticată de șoferii profesioniști

Românii din Anglia care au permis profesionist de conducere și câțiva ani vechime consideră această metodă englezească total nefondată. Mai mult decât atât, se declară jigniți în momentul în care firmele de asigurare îi bagă în aceeași oală cu tinerii care se urcă pentru prima dată la volanul unei mașini.

„Eu am auzit de această metodă de monitorizare de la un prieten, apoi am făcut-o și pentru mine. Pur și simplu asta a fost cea mai ieftină din tot ce mi-a oferit programul de comparare de pe internet. Consider totuși că este o prostie. În Anglia sunt șoferi români care au permis de conducere de ani de zile, unii sunt chiar șoferi profesioniști, iar firmele de asigurări îi bagă în această categorie despre care am auzit că este destinată în special tinerilor”, spune Robert din București.

Românii sunt supărați și pentru că după perioada de monitorizare li se oferă o reducere nesemnificativă la asigurare, experiența lor în ale condusului contând prea puțin.

 

Dacă e reducere, păi reducere să fie!

„Firmele de profil mai bine nu ar mai aduce în discuție o diminuare a sumei pe care trebuie să o plătești lunar pentru a beneficia de asigurare. Pe toți românii care au avut o asigurare telematică i-am auzit spunând că, după trei luni de monitorizare, plătesc cu doar câteva lire mai puțin. Păi, asta este reducere? Adică un tânăr englez și un român, șofer profesionist, dar care încheie pentru prima dată o asigurare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, sunt monitorizați timp de trei luni și după asta, fiecare plătește cu 5-6 lire mai puțin. Păi, este corect? Cei care au vechime în condus ar trebui să beneficieze de asigurări foarte mici, diferența între ei și tinerii șoferi englezi să fie cum este în România după pragul de 30 de ani”, este de părere Robert din București.

–––––––––––––

Asigurarea telematică este considerată de englezi un fel de Big Brother!

 

„Eu mi-am luat permisul în vara anului 2013… Deci la doar câteva luni după ce acest tip de asigurare a apărut pe piață. Îmi amintesc că devenisem subiect de făcut glume pentru prietenii mei, care nici nu auziseră de așa ceva. Mi s-a părut o prostie, care nu făcea altceva decât să mă emoționeze și mai tare la volan. Nu mai știu cu cât mi s-a redus prețul asigurării după trei luni de Big Brother, dar știu că a fost o valoare de tot râsul. Noi, tinerii, nu o privim cu ochi buni, dar cei mai în vârstă consideră că firmele de asigurare s-au gândit foarte bine când au scos această variantă. În opinia mea, sunt irelevante rezultatele colectate de firmele de asigurări în cele trei luni și asta pentru că e normal ca la început să conduci mai prost. Abia după un timp, după ce te obișnuiești cu mașina, după ce mai capeți experiență, poți fi analizat, nu în primele trei luni!”, este de părereHelen, o tânără englezoaică.

La polul opus se află englezii mai în vârstă, care privesc cu scepticism abilitățile tinerilor de a conduce o mașină în condiții de siguranță.

„Știu că această asigurare telematică este relativ nouă în Anglia. Consider că trebuia introdusă mai demult și asta pentru că este o metodă bună de a-i monitoriza pe începători, în special pe șoferii tineri. Firmele de asigurări trebuie să știe ce fel de clienți au, dacă este vorba despre un șofer prudent sau despre unul care reprezintă un real pericol atunci când se urcă la volanul unei mașini. Cred că prudența trebuie să fie primordială pentru orice șofer, chiar și pentru unul fără experiență, iar dacă cineva dă dovadă de prudență atunci când conduce, merită să fie recompensat, nu-i așa?!”, este de părere Michael, un englez trecut de prima tinerețe și cu vechime în ale condusului.

–––––––––––––

 

Informații despre asigurarea telematică

Asigurarea telematică a fost introdusă în Regatul Unit al Marii Britanii la sfârșitul anului 2012. Practic, șoferii care vor opta pentru o astfel de asigurare vor avea în mașină, conectat la priza brichetei auto, un dispozitiv pe care trebuie să îl poarte minimum 95% din timpul în care conduc autoturismul.

Aparatul este considerat de specialiștii în domeniu un fel de cutie neagră a avioanelor. Astfel, el înregistrează informații cu ajutorul cărora reprezentanții firmelor de asigurări pot să alcătuiască un istoric al felului în care o persoană conduce mașina și, în funcție de asta, să îi scadă sau să îi crească prețul asigurării. Acest tip de asigurare a fost înființat în special pentru șoferii tineri (cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani) care în trecut plăteau sute de lire dacă voiau să conducă o mașină.

Telematic Box va înregistra tot ce face șoferul, chiar și când nu este la un drum lung (de exemplu: când parchează). Acest tip de asigurare urmărește cinci aspecte: virajele, frânarea, viteza, accelerația și derapajul. Astfel, nu au nicio șansă la diminuarea prețului la asigurare (ba, dimpotrivă) șoferii care se apropie cu viteză mare de intersecții, virează brusc, frânează/accelerează prea tare sau cei care nu respectă viteza legală de deplasare, acestora mărindu-li-se suma asigurării.

Criticii au considerat că acest tip de asigurare, după modelul Big Brother, restricționează și tensionează șoferii prea mult. Spre surprinderea lor, feedback-urile din partea participanților la trafic au fost unele pozitive și pe principiul: conduci responsabil, ești recompensat!

 

sursa: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *