ţiva ani de experienţă în munca pe vas aduc cu sine cunoaşterea Terrei aşa cum puţină lume are ocazia să o experimenteze. Vasele de croazieră, aceste lumi în miniatură capabile să trăiască fără resurse externe luni întregi, i-au atras şi pe confraţii noştri, ca un miraj al exoticului şi necunoscutului…

Andreea Toma este una dintre româncele care au luat drumul mării. S-a hotărât acum şase ani să îşi schimbe rutina şi să folosească această schimbare pentru a se dezvolta profesional şi a descoperi locuri noi. Nu ştia la început că, alegând viaţa pe vas, va vedea aproape toate colţurile lumii şi va cunoaşte oameni din cele mai diferite culturi. Nu şi-a închipuit niciodată câte avea să afle şi să vadă.

Acum lucrează pentru o companie britanică, proprietară a opt vase de croazieră, cu care lucrează nouă luni pe an, restul fiind vacanţa din afara sezonului. Atunci când este pe uscat, Andreea poposeşte la Dover, de unde în scurtă vreme se va îmbarca pe vas pentru noua croazieră ce va începe.

Timişoreanca a făcut cursuri de fotografie şi, în urmă cu opt ani, a început să lucreze ca fotograf. La scurtă vreme, însă, s-a lovit de greutăţi financiare, încercarea de a se întreţine doar din această meserie fiind adeseori neîmplinită. Într-un moment de cumpănă, tânăra a cântărit variantele…

 

citeste mai multe pe: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *