După diversele întâlniri ale românilor din diaspora, în care s-a cerut insistent mărirea numărului de parlamentari care să reprezinte românii din străinătate, comisii din cadrul Senatului au respins propunerea deputatului Ovidiu Raețchi (Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente).
Modificarea prevedea mărirea numărului de parlamentari: 6 senatori și 12 deputați. Ultimul aviz negativ l-a primit chiar astăzi, din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Surpriza cea mai mare a oferit-o chiar Comisia care se ocupă de românii din străinătate, care, fără nicio consultare publică sau dialog cu vreun reprezentant al românilor din străinătate a dat ÎN UNANIMITATE același aviz negativ încă din 8 decembrie, anul trecut, la două propuneri de majorarea a numărului de parlamentari: cea respinsă azi de Comisia juridică și o alta, inițiată de un grup de parlamentari, majoritari PNL, care cereau 4 senatori și 8 deputați.
Menționăm că vicepreședinte al Comisiei românilor de pretutindeni este chiar un parlamentar ales de românii din străinătate: senatorul Viorel Badea, ales în circumscripția 43, Europa-Asia, acesta fiind chiar inițiatorul uneia dintre propunerile respinse.
Iată avizul negativ al Comisiei românilor de pretutindeni:
sursa: http://gazetaromaneasca.com