Ai obţinut mortgage-ul şi urmează să achiţi avansul? Mare atenţie când faci transferul! Mai bine să verifici de trei ori decât să ajungi în situaţia de a pierde toată agoniseala şi speranţele de viitor, aşa cum au păţit destui britanici, păcăliţi de nişte hackeri extrem de inventivi.

Potrivit BBC, în fiecare an, sute de britanici aflaţi în procesul de achiziţie a unei case se trezesc, deodată, fără banii puşi deoparte şi fără casă. Totul datorită unei mari ţepe online.

În City of London, spre exemplu, unde şi preţul caselor este peste media naţională, media sumelor transferate şi interceptate de către hackeri în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 octombrie 2015 a fost de £112.310.

 

Cum operează hackerii

Orice mortgage este intermediat de un birou de avocatură. Ei primesc avansul de la cumpărătorul de locuinţă în momentul în care totul se definitivează – „completion date”, iar după ce se semnează actul de vânzare-cumpărare ei transferă banii în contul vânzătorului.

Ei bine, uneori hackerii reuşesc să spargă adresele de email ale avocaţilor care fac astfel de intermedieri sau direct adresa de email a unui potenţial cumpărător. Apoi, ei urmăresc cuminţi conversaţiile dintre avocat şi cumpărător, culegând toate informaţiile de care ar avea nevoie în momentul „loviturii”. În apropiere de „completion date”, ei intervin, trimiţând un e-mail către cumpărător, chipurile din partea avocatului. În e-mail se specifică, cu scuzele de rigoare, că în corespondenţa anterioară ar fi omis să-l anunţe de schimbarea detaliilor de cont. Deja terorizat de procesul mult prea greoi al mortgage-ului şi echivalând plata avansului cu intrarea în posesie a proprietăţii mult-râvnite, cumpărătorul nu mai stă pe gânduri şi face transferul avansului, neştiind că după o zi-două are să trăiască poate cel mai mare şoc al vieţii.

Specialiştii în domeniu avertizează că hackerii pot fi foarte convingători. Spre exemplu, dacă cumpărătorul are metode de a-şi securiza adresa de e-mail, se întâmplă ca hackerul să-l şi telefoneze. Astfel că cel mai sigur este ca înainte de a se opera transferul să se vorbească la telefon cu avocatul cu care s-a lucrat până în acel moment, a cărui voce este recunoscută.

 

citeste mai multe pe: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *