Peste 100 de migranți, între care și 34 de copii, care călătoreau de mai multe zile pe Marea Mediterană cu o barcă gonflabilă de mici dimensiuni, în pericol de scufundare, au fost salvați recent de o navă a Poliției de Frontieră Române și predați autorităților italiene în Portul Lampedusa.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, nava „Ștefan cel Mare”, aflată în misiune de patrulare în cadrul Operațiunii Maritime Comune Triton 2015/Triton 2016, coordonată de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX), a primit, la 26 ianuarie, o solicitare de la Centrul Maritim de Coordonare (MRCC Rome) pentru a salva peste 100 de persoane aflate pe o ambarcațiune gonflabilă, în pericol de scufundare în Marea Mediterană.

–––––––––––––

„În jurul orei 22.00, nava «Ștefan cel Mare» a Poliției de Frontieră Române a localizat ambarcațiunea gonflabilă la bordul căreia se aflau peste 100 de persoane. În urma evaluării situației de la fața locului (temperatură scăzută, supraaglomerarea bărcii și riscul iminent de a se scufunda), polițiștii de frontieră români au decis ca persoanele să fie aduse la bord. Astfel, toți cei 119 imigranți au fost transferați la bordul navei «Ștefan cel Mare», unde personalul Poliției de Frontieră Române le-a acordat asistență și primul ajutor.”

 

citeste mai multe pe: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *