O româncă a fost rănită în accidentul feroviar produs marţi în Germania, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.

Femeia se află internată într-un spital din Germania, starea sa fiind grava, dar stabilă.

“Potrivit informațiilor primite în cursul acestei zile de către Oficiul consular român din partea reprezentanților poliției locale, printre persoanele accidentate a fost identificată și o femeie de cetățenie română. În prezent, aceasta este internată într-o unitate medicală, starea sa fiind gravă, dar stabilă”, a precizat miercuri MAE.

“Consulatul General al României la Munchen este în permanentă legătură cu familia cetățenei române și cu reprezentanții spitalului în care aceasta este internată, fiind pregătit să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale”, mai arată MAE.

Un accident feroviar s-a produs marți în jurul orei locale 06:50 (05:50 GMT) la o oră de vârf în cursul dimineții, aproximativ la jumătatea drumului de șase kilometri între stațiunea Bad Aibling și orașul Kolbermoor din Bavaria, în apropiere de granița cu Austria.

Trenurile transportau în total circa 150 de pasageri, în principal navetiști. Conform poliției, mai multe persoane s-ar fi putut afla în trenuri dacă această săptămână nu era una de vacanță.

 

Sute de membri ai serviciilor de urgență, inclusiv echipe de salvamontiști, au intervenit pentru a-i salva pe pasageri de la locul accidentului, unde vagoanele de tren au rămas răsturnate lângă șine. Optsprezece persoane sunt rănite grav, iar alte 60 au suferit răni ușoare, conform poliției.

Accidentul, care a avut loc într-o curbă cu vizibilitate redusă, a fost cauzat de o ‘eroare umană’, potrivit rezultatelor anchetei preliminare. Experții examinează două ‘cutii negre’ găsite bordul trenurilor, o a treia fiind dată dispărută la locul accidentului.

Ministrul transporturilor german Alexander Dobrindt a menționat că trenurile și calea ferată erau dotate cu sistemul automat de frânare PZB, care a fost introdus în Germania după ce 10 persoane au murit în 2011 în apropiere de Magdeburg, atunci când un conductor de tren nu a oprit la două semnale roșii.

citeste mai multe pe: romaniatv.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.