Se întâmplă în anul 2016, într-o țară a Uniunii Europene. În Regatul Unit al Marii Britanii, un român este obligat să plătească 10.000 de lire sterline pentru că a îndrăznit să ceară drept de vot pentru cetățenii UE la alegerile parlamentare din această țară și la referendumul cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană.

Într-un comunicat de presă, dr. Tommy Tomescu, președintele Partidului Europenilor și fondator al Centrului Comunitar Român din Londra, arată că a fost obligat de un judecător britanic să plătească 10.000 de lire sterline pentru că „a îndrăznit să ceară egalitate cu alți străini și punerea în aplicare a unui tratat privind UE”.

La 16 aprilie 2015, am început o acțiune în instanță împotriva Guvernului Regatului Unit, înHigh Court of Justice, deoarece legea nu a fost schimbată la timp, pentru a permite locuitorilor cetățenilor UE din Marea Britanie să voteze la alegerile parlamentare din Marea Britanie, având în vedere faptul că acest lucru este permis celorlalți străini (Commonwealth), care contribuie mai puțin la economia Marii Britanii”, se arată în comunicatul trimis de Tommy Tomescu.

 

citeste mai multe pe: ziarulromanesc.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *