De la 1 aprilie, Europa renunţă la sistemul cotelor în domeniul lactatelor, astfel că marii producători europeni vor fi liberi să producă oricât de mult
Fermierii români, ca şi cei europeni, sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru o nouă eră: cea în care nu mai există limitări în ceea ce priveşte producţia. De la 1 aprilie, sistemul cotelor de lapte, introdus încă din 1984, va dispărea.
Ce se poate întâmpla-vocea analiştilor
Eliminarea cotelor a fost o decizie larg dezbătută la nivel european, fiind o măsură cu impact pe piaţa comunitară. De aceea, politicul şi-a susţinut deciziile şi pe baza unor studii tehnice, iar unul dintre ele a fost realizat pentru Comisia Europeană de către compania de audit Ernst&Young. Potrivit studiului dat publicităţii la finele lui 2013, eliminarea cotelor de lapte va duce la posibile efecte negative în cazul României şi Bulgariei, dar vor fi şi aspecte pozitive. ” În perioada următoare există riscul ca anumite zone în care există ferme să fie abandonate, riscul fiind independent de eliminarea cotelor. Toţi experţii par a fi de acord cu ideea că zona montană poate ridica dificultăţi în unele state precum Portugalia,Italia, Grecia, Franţa. În Bulgaria şi România dificultăţile ar putea fi chiar mai mari”, se arată în raportul publicat de Comisia Europeană.
Creşte producţia
În ceea ce priveşte producţia de lapte, analiştii Erst&Yang estimează că eliminarea cotelor va duce, în cazul României, la o creştere a producţiei de 3,6% şi o scădere a preţului cu 2,2%. Insuficient însă dacă ne raportăm la evoluţia celorlalte state europene care au cele mai mari producţii şi de unde România importă lactate. Spre exemplu, producţia Germaniei va creşte cu 7%, până la 29,2 milioane de tone, a Franţei până la 25,1 milioane de tone, adică cu 0,2%, iar a Olandei cu 20,5%, până la 11,1 milioane de tone. Dintre marile puteri, singura ţară pentru care se estimează o reducere a producţiei este Marea Britanie-minus 5,7% până la 15 milioane de tone.
Ne invadează importurile din UE sau exportăm în ţările din lumea a treia
Potrivit studiului realizat pentru Comisia Europeană, eliminarea cotelor va duce, cel mai probabil, la o producţie mai mare la nivel european ceea ce va determina o reducere a preţului plătit fermierilor. De aici pericolul decapitalizării, a imposibilităţii de a face investiţii sau chiar a falimentului pentru micii fermieri din România, care sunt grav afectaţi de fiecare dată când cotaţia laptelui scade. Mai ales că, fiind divizaţi, au o putere de negociere extrem de mică în raport cu procesatorii, preponderent multinaţionale. Singura şansă a României în acest caz va fi ca marii producători de pe această piaţă (Germania, Franţa, Olanda etc) să îşi vândă marfa în plus statelor din afara UE, în lumea a treia. “Estimăm că exporturile nete ale UE 27 se vor majora cu 49.600 de tone de unt, 24.300 de tone de lapte praf şi 33.300 de tone de brânză. Totuşi, în statele în care producţia scade, excesul poate fi compensat prin creşterea importurilor”, scrie în raport.
Importurile cresc uşor
Pentru România se estimează, după eliminarea cotelor, faptul că importurile nete se vor majora cu 100 de tone de unt, 400 de tone de lapte praf, 300 de tone de brânză şi 10 tone de lactate proaspete. În schimb, importul net de brânză va scădea cu 300 de tone.
Referitor la acest aspect, atât la nivel guvernamental cât şi în rândul producătorilor se vorbeşte despre faptul că eliminarea cotelor va duce la o creştere a importurilor de astfel de produse în România, cu impact extrem de grav asupra fermierilor. “Când o să dispară cota de lapte o să fie un dezastru pentru micii producători din România, pentru că ne invadează laptele din alte state UE, cu performanţe remarcabile în acest domeniu. Să nu uităm că, în urmă cu mai mulţi ani, cota de lapte a fost introdusă tocmai pentru că ţări precum Franţa, Germania, Olanda etc. obţineau producţii foarte mari de lapte, care distorsionau piaţa. Fermierii trebuie să fie mai bine informaţi, să ştie ce îi aşteaptă. Soluţia este să se unească în asociaţii puternice. În ultimele luni, am constatat că mulţi crescători mici şi mijlocii de bovine au înţeles că singuri nu vor avea nicio şansă şi ne caută pentru a înfiinţa sindicate. Numai de la sfârşitul anului trecut am înfiinţat sindicate în mai multe judeţe, din care fac parte peste 4.000 de crescători de bovine’, a declarat Horaţiu Raicu, secretarul general al AGROSTAR.
Aceeaşi părere a fost exprimată în numeroase rânduri şi de către ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Dispariţia cotei de lapte ar putea reprezenta o ameninţare şi ne pregătim pentru acel moment. Din acest motiv am schimbat în acest an (2014 n.red) modalitatea de subvenţionare. Astfel, dacă anul trecut crescătorii de bovine aveau la dispoziţie un sprijin unitar pe cap de animal, din 2014 am schimbat şi pe lângă acest sprijin unitar avem şi un sprijin pentru cei care raporteaza producţia de lapte. În acest fel vedem că sunt stimulaţi să produca mai mult. Anul trecut ajutorul era de 500 de lei pe cap de animal, anul acesta este intre 730 şi 1.300 de lei, stimulativ pentru cei care vor sa işi creasca efectivele şi producţia de lapte”, declara Daniel Constantin.
De ce nu suntem competitivi
În ultimii ani, în fermele din România s-a investit enorm, parte prin accesarea fondurilor comunitare, parte prin parteneriatele pe care crescătorii de animale le-au încheiat cu multinaţionalele. Cu toate acestea, există încă numeroase probleme care îşi vor spune în mod evident cuvântul atunci când fiecare stat va produce cât va dori. Printre acestea se numără divizarea fermierilor, care de abia acum au înţeles că trebuie să se asocieze. În medie, într-o fermă românească există 10 vaci, în vreme ce în Danemarca, spre exemplu sunt 146 de vaci (date din 2012). Diferenţe enorme există şi în ceea ce priveşte productivitatea animalelor. În cazul României, producţia medie este de 1 tonă pe cap de animal, în timp ce în în Nordul Europei (Danemarca, Suedia, Finlanda), producţia este de 8 tone pe animal. Perspective de îmbunătăţire există însă, având în vedere că în perioada 2000-2011, productivitatea în ţara noastră a crescut cu 20%.
Productivitatea este strâns legată şi de cantitatea de grăsime din lapte unde România, din nou, nu excelează, dar face progrese. La nivelul lui 2011, România şi Bulgaria aveau cel mai slab lapte dintre producători- în jur de 3,6%. Spre comparaţie, Olanda are un conţinut de 4.4%, Danemarca de 4.3%, Finlanda (4.3 percent) şi Suedia 4.2 percent.
“Pachetul pentru lapte”
Eliminarea sistemului de cote pentru lapte în 2015 va presupune schimbări, iar pentru ca statele membre să se poată adapta mai uşor, Comisia a gândit încă din 2012 o serie de politici pe care le-a comasat într-un aşa-numit “pachet pentru lapte”. Documentul a fost publicat în mai 2012, a intrat pe deplin în vigoare la 3 octombrie 2012 și se aplică până la 30 iunie 2020. Concret, urmare a introducerii în vigoare a unor noi reglementări, după eliminarea cotelor producătorii locali vor fi obligaţi să încheie contracte de livrare a laptelui crud, între producător şi prim cumpărător, să creeze organizaţii şi asociaţii care să negocieze contracte pentru producătorii membri ai acestora.
Ce este cota de lapte
Introdus în UE în 1984 ca o măsură de a limita surplusul, sistemul cotelor de lapte a fost introdus şi în România, urmare a aderării la UE. Cota reprezintă cantitatea de lapte şi produse lactate ce poate fi comercializată într-un an de cotă, respectiv 1 aprilie – 31 martie, fără a fi impusă o taxă. Cota naţională are două componente-cea de livrare, aplicabilă fermierilor care produc lapte de vacă în propria exploataţie şi comercializează lapte prin livrare unui cumpărător de lapte aprobat şi înscris în Registrul Cumpărătorilor de lapte (procesator) şi componenta de vânzare directă, care se adresează producătorilor care comercializează lapte şi / sau produse lactate direct pe piaţă.
Specificitatea României
În urma negocierilor de aderare, României i s-au alocat 3,057 de milioane de tone în 2007, din care 44% pentru livrări (către procesatori) şi 56% pentru vânzări directe, adică total atipic faţă de ce s-a întâmplat în restul statelor membre, care au primit cotă mai mare pentru livrări. Motivul este specificul României, unde producţia se realizează cu precădere în gospodării de mici domensiuni. De altfel, România este singura ţară din UE unde predomină cotele alocate pentru vânzări directe. În anul de cotă 2007-2008, spre exemplu am avut 23,1% din totalul cotelor de livrări din UE-27 şi peste 82% din totalul cotelor de vânzări directe din UE-27.
Producţie vs cotă. România produce la jumătate
Anual, pe baza declaraţiilor producătorilor de lapte, APIA calculează cota realizată la nivel naţional. În cazul depăşirii cotei naţionale, România plăteşte către Comisia Europeană o taxă de 27,83 euro pentru fiecare 100 kg vândute în plus.
Ţara noastră nu a depăşit însă niciodată cota sa de lapte alocată, fiind una dintre statele membre care produce mult mai puţin decât are dreptul. Spre exemplu, din cei 1,5 milioane de litri disponibili în cadrul cotei pentru livrări directe, România a realizat doar 47,3% în anul de cotă 2012-2013, în timp ce în anul de cotă 2011-2012, realizarea a fost de 43,4%.
În schimb, state precum Germania, Olanda, Polonia, Danemarca, Austria, Irlanda, Luxemburg şi Cipru şi-au depăşit în mai multe rândfuri cotele (ultimele în anul de cotă 2014-2013) şi au preferat să plătească amenzi totale de peste 400 de milioane de euro într-un an. Cu toate acestea, producţia totală de lapte a UE s-a situat în 2013-2014 la 144 milioane de tone, cu 4,6% sub cota totală fixată şi cu 6% mai mică decât în 2012/2013. Aceasta întrucât, celelalte 20 de state membre, inclusiv România, au realizat o producţie de lapte sub cotele naţionale.
Din datele Institutului Naţional de Statistică, în primele 11 luni ale anului trecut, ultimele disponibile, producția de lapte de consum a crescut cu 15,5% (30.844 tone), comparativ cu perioada similară din 2013, totalizând 230.201 tone. Menţionăm că, în România, peste 50% din laptele produs nu ajunge la procesatori.
Cu şi fără cotă în România
În 1990, România a produs 4,29 milioane de tone de lapte, din care a procesat doar 41,9%. Până în 2007, data aderării României la UE şi de când s-a introdus şi la noi sistemul cotelor, producţia naţională a crescut gradual până la 5,42 milioane de tone de lapte, dar cantităţile procesate s-au diminuat, ajungând până la 21,4% din total producţie. După 2007, producţia a început să descrească, ajungându-se la 5,3 milioane de tone în 2008 şi la 4,26 milioane de tone în 2013, potrivit datelor MADR.
Vorbind din perspectiva UE, sistemul cotelor a creat o creştere a volatilităţii preţurilor, mult peste media raportată de statele non UE. Din 2007 volatilitatea preţurilor a crescut de la 7,16% la 11,4%
Nu producem cât consumăm
În perioada 2002-2008 România a fost importator net de lapte şi produse lactate iar deficitul s-a accentuat an de an, iar după aderare a atins cel mai mare nivel (aproximativ 112 milioane euro în 2007). De altfel, imediat după aderarea la UE importurile de lapte şi produse lactate au crescut semnificativ, în special la categoria laptelui materie primă destinat procesării şi a brânzeturilor, creşterea fiind de peste 9 ori în 2007 faţă de 2006 şi respectiv de peste 3,6 ori la brânzeturi. Importurile de lapte şi produse lactate după aderare au provenit din Germania (31% din totalul produselor lactate importate în 2007), Ungaria (21%), Polonia (16%), adică mare parte din statele care şi-au depăşit cotele şi care ameninţă să producă din ce în ce mai mult.
În ultimul an, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, situaţia s-a mai redresat, cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la de la 87.722 tone în perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2013 la 69.763 tone în perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2014 (20,5%).