Oferta Târgului Imobiliar Național tIMOn este de peste 15.000 de unități noi, iar 70% dintre locuințele prezentate pot fi cumpărate prin programul guvernamental Prima Casă, a declarat, joi, Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn, la deschiderea evenimentului.
La tIMOn sunt lansate 17 proiecte rezidențiale, totalizând aproximativ 2.000 de locuințe, apartamente și vile, marea majoritate în zonele semicentrale, centrale și în cea de nord. Investițiile alocate de dezvoltatori pentru aceste proiecte depășesc 100 de milioane de euro.
‘Investitorii rezidențiali au început să reapară pe piața bucureșteană. Unii au reluat proiecte începute în criză, dar stopate în așteptarea unor vremuri mai bune, alții văd acum un moment bun pentru astfel de investiții și încep proiecte noi. Cel mai important este faptul că prețurile cu care acești dezvoltatori vin pe piață sunt aproape identice cu apartamentele vechi din zonele respective’, a arătat Vlad Vlăsceanu.
Astfel, o garsonieră nouă în zona Militari — Lujerului costă 33.000 euro, iar una în Delea Veche are un preț de 39.900 euro, prețuri similare celor percepute pentru locuințele vechi din aceste zone. Un apartament cu 2 camere în zona Unirii este comercializat cu 67.000 euro, iar unul cu 3 camere cu 101.000 euro. În Theodor Pallady, pentru două camere prețul este de 45.000 de euro, iar o garsonieră în Piața Sudului costă 39.900 euro.
,,Piața este favorabilă începerii de proiecte noi. Putem să ne uităm cu un ochi pozitiv la viitor, să simțim că este o schimbare. Știm, noi, dezvoltatorii, de ce are nevoie astăzi piața și putem să facem ce ni se cere. Știm să aducem acea marfă pe care clienții o pot cumpăra în funcție de venit. Bucureștiul, în comparație cu alte capitale mari din Europa mai are nevoie de multe locuințe ca să ajungem la un standard de calitate european. Piața are un drum nou. Mulți dezvoltatori au dispărut din piață dar cei care au rămas sunt cei care joacă în Liga I. Situația economică din România de astăzi permite unei familii să poată să aibă propriul apartament în condițiile în care rata este la nivelul chiriei’, a spus Shimon Galon, unul dintre cei mai activi dezvoltatori israelieni în România.
Cel mai scump apartament prezentat în cadrul târgului costă 155.00 euro, în timp ce pentru segmentul vilelor prețul maxim ajunge la 175.000 de euro. Și la vile, oferta este pentru toate buzunarele, astfel că o astfel de locuință în 1 Decembrie se vinde cu 75.000 de euro, TVA inclus, una în Buftea cu 79.000 de euro, în timp ce în zona Lacul Tei-Floreasca, prețul urcă la 170.000 de euro, plus TVA.
tIMOn se desfășoară de joi până duminică în pavilionul expozițional din Piața Constituției din București, între orele 10,00 — 20,00. Prețul biletului de intrare este de 5 lei.
agerpres.ro