Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat, duminică, după ce a fost învinsă de Alize Cornet în primul tur la Madrid, că era pregătită pentru un eşec, ea considerând că este inevitabilă o cădere după o perioadă bună.
A fost greu să gestionez situaţia asta, îmi doream să repet rezultatul de anul trecut, cum am mai spus, dar m-am gândit prea mult la asta şi de aceea probabil am fost un pic blocată mental. Dar este bine şi cum am spus învăţ multe din meciul ăsta şi mă aşteptam la un asemenea eşec, oarecum, pentru că am jucat bine o perioadă destul de lungă şi este inevitabil să mai ai şi o cădere. De obicei căderile te ajută ca să mergi şi mai sus. Nu am avut mintea relaxată ca să pot să schimb (ceva). Am încercat tot ce am putut astăzi, am luptat până la sfârşit, dar într-un fel degeaba pentru că nu am făcut ceea ce trebuia să fac”, a spus Halep pentru Digi Sport.
Simona Halep a precizat că Alize Cornet a fost mai activă şi acest lucru a făcut diferenţa.
“A jucat mai bine decât mine azi, nu am reuşit să îmi fac setul în primul set, mingea de set. Se mai întâmplă. Din meciul acesta am multe de învăţat. Am avut o presiune în plus şi nu a fost bine, nu m-a ajutat, este normal, îmi doream să repet rezultatul, dar nu întotdeauna e bine să te gândeşti prea mult la asta. Alize este o jucătoare bună, solidă, a scos toate mingile, a făcut şi ea puncte, a fost mult mai activă decât mine şi asta a făcut diferenţa. Urmează turneul de la Roma, o pregătire mult mai puternică, sunt pregătită să o iau de la capăt şi să mă gândesc la următorul turneu pozitiv”, a afirmat sportiva română.
Simona Halep a menţionat că încearcă să se relaxeze şi să gândească pozitiv.
“Pe zgură mă simt bine întotdeauna, m-am antrenat foarte bine zilele trecute, deci nu este o problemă că nu aş simţi jocul. Încerc să o iau de la capăt să fac lucrurile să fie bine, să mă relaxez şi să gândesc pozitiv, pentru că am de ce. Le mulţumesc pentru susţinere fanilor, dar nu întotdeauna merge aşa cum ne dorim. Sunt destul de bine mental acum, eram pregătită pentru un eşec, aşa cum am mai spus, nu vreau să dramatizez, pentru că se întâmplă şi la alte jucătoare mai bune decât mine aşa că merg cu încredere şi sigur va fi mai bine”, a adăugat ea.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, finalistă la ediţia precedentă a Madrid Open, a fost învinsă, duminică, de sportiva franceză Alize Cornet, locul 28 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 6-3, în prima manşă a turneului de categorie Premier din capitala Spaniei.