“Sindromul Republica Moldova” este fratele geaman al celebrului “Sindrom Stockholm” ce descrie comportamentul unei victime rapite sau captive care, in timp, incepe sa isi simpatizeze rapitorul.
In cele din urma, victima devine extrem de atenta la nevoile rapitorului si ajunge sa isi ignore propriile nevoi.
Fara a intra in dedesubturile acestui concept, este importanta precizarea ca separarea victimei de rapitor este extrem de grea, aceasta presupunand ruperea singurei relatii pozitive formate, cea cu rapitorul.
In cazul “Sindromului Republica Moldova”, victima – cetatenii – are legaturi bolnavicioase cu trei rapitori:
1. Pactul Molotov-Ribbentrop, o grava vicisitudine a istoriei, cel care a dus la aparitia pseudo-statului RM.
2. Sistemul oligarhic care a inflorit pe pilonii administrativi-politici de la Chisinau.
3. Propaganda ruseasca, cea care spala creierii moldovenilor prin posturile de radio si TV, care ocupa peste 80% din spatiul media din cel de-al doilea stat romanesc.
In 2015, dupa cativa ani de orbecaiala optimista, alimentata de incurajari venite prin vizite simbolice ale unor lideri importanti (Angela Merkel si Joe Biden inghesuindu-se in acea lista), fosta republica sovietica socialista si-a aratat adevarata fata, intreaga intensitate a Sindromului care i-a marcat existenta in ultimii 24 de ani.
Publicul entuziasmat de la Bruxelles si din alte capitale euroatlantice, pacalit de ceea ce s-a chemat “povestea de succes a Parteneriatului Estic”, s-a pomenit in fata unei povesti de groaza.
Scenariul a fost unul de-a dreptul hollywoodian. Cu “Jaful secolului” ca preludiu – un miliard de dolari disparut din 3 banci devalizate ulterior. Urmat de proteste stradale continue, niste imitatii mici si penibile ale maidanului ucrainean, care au inregistrat o prezenta masiva, initial, dar fara o sustinere reala, la final, atunci cand s-a inteles ca adevaratul scop al organizatorilor era unul electoral.
A venit, apoi, faza de oligarhicid intre doi hoti-politicieni, fostul premier, Vlad Filat, si “Ceausescul Republicii Moldova” din ultimii ani, Vlad Plahotniuc.
Si, ca dovada clara a acutizarii Sindromului, Banca de Economii a Moldovei si Aeroportul din Chisinau au ajuns pe mana rusilor.
Pe fundalul acestui dezastru social-economic, reactia cetatenilor nu a intarziat sa apara. Pusi in fata lipsei de alternative, unii au plecat din cel mai sarac stat din Europa, ducand la peste un milion numarul celor care isi duc traiul departe de casa. Altii au inceput sa se uite cu tot mai multa speranta inspre Bucuresti, convinsi ca reunirea este singura solutie pentru statul esuat al caror cetateni sunt, ingrosand randurile unionistilor.
2015 a fost un an prolific pentru miscarea unionista de pe cele doua maluri de Prut.
Dincolo de manifestatiile stradale cu zeci de mii de participanti, unionistii s-au consolidat la nivel organizational. Pe 16 mai, la Chisinau, acestia au fondat Blocul Unitatii Nationale (BUN), o coalitie de peste 20 de organizatii non-guvernamentale, echivalentul Platformei Unioniste “Actiunea 2012” de la Bucuresti.
Tot mai multe voci respectabile – reprezentanti ai administratiei publice locale si centrale, lideri de partide, experti, fosti premieri si presedinti de tara etc. – vorbesc despre Unire ca despre un obiectiv national.
Tot mai multe sunt declaratiile pro-Unire ale diverselor uniuni de creatie si asociatii profesionale. Nu mai putin de 71 de organizatii din diaspora, acolo unde romanii din cele doua state romanesti au facut deja unirea, au lansat un apel in care cer autoritatilor sa intreprinda pasi concreti pentru realizarea acestui deziderat.
Pentru prima data in istoria Republicii Moldova, intrebarea privind un eventual referendum in care sa fie abordata tema unirii a fost inclusa in mod transant intr-un sondaj realizat la nivel national.
Rezultatele sunt mai mult decat imbucuratoare, mai ales ca inclusiv oponentii acerbi ai acestei idei, marionetele intereselor rusesti in zona, arata ca numarul unionistilor a crescut considerabil in ultimii ani.
Cu un DNA functional la Bucuresti, pe post de argument suprem, cetatenii moldoveni, victime ale unei justitii selective, nu pot sa nu adere la curentul unionist, singurul care le poate garanta iesirea din prapastia in care au ajuns.
Lupta, insa, nu e nici pe departe castigata. Federatia Rusa isi activeaza agentii de fiecare data cand are impresia ca romanismul ocupa prea mult loc in spatiul public. O demonstreaza gestul disperat cu ruperea hartii Romaniei Mari de la 1930 in Parlamentul de la Chisinau, completat de amenintarile cu rafuiala fizica la adresa unionistilor si instigarea la violenta si ura interetnica la adresa celor care se declara romani in Republica Moldova.
Numarul sustinatorilor Unirii creste inclusiv pentru ca organizatiile unioniste vin cu o strategie clara privind urmatorii pasi care urmeaza a fi facuti, astfel incat 2018 sa devina un orizont realist pentru obiectivul lor.
Prin actiunile si pozitiile lor publice, BUN si Actiunea 2012 au demonstrat ca romanii nu au de ce sa nu sustina proiectul unionist atat timp cat aceasta inseamna beneficii pentru ambele state.
O dovedesc si studiile elaborate in acest sens de Fundatia Universitara a Marii Negre.
Intr-un context regional si international afectat de comportamentul nesabuit al ursului de la Moscova, este clar ca umbrela NATO devine si ea un argument solid pro-Unire intr-o Republica Moldova care se joaca de-a neutralitatea.
Nevoia unitatii intr-o lume afectata de schimbari majore, care pot surveni peste noapte (valul de emigranti sirieni e doar unul dintre exemple), si amenintari teroriste este mai mare ca oricand. Inclusiv in interiorul societatii romanesti.
Nicolae Iorga spunea: “O tara nu se poate cladi nici pe cel mai netagaduit avant al unui suflet genial, care urmareste cu mandrie soborul aripilor sale puternice, si inca mai putin pe maracinii impleticiti ai dibaciei politice, ci numai pe nemiscata piatra de temelie a caracterelor ce s-au jertfit, pentru ca sa se creeze o patrie”.
Din fericire, traim timpuri in care jertfa nu trebuie sa fie una fizica, iar patria este deja creata. Dar, fara o jertfa conventionala, care sa fie pusa pe altarul interesului national, Romania nu are cum sa atinga progresul pe care si-l doreste. Oricat de mari ar parea cuvintele lui Iorga, ele sunt extrem de actuale, inclusiv intr-o lume marcata de pragmatism si consumerism.
2016 este un an in care Romania trebuie sa demonstreze ca este in stare sa se transforme dupa tragedia din Colectiv, cea care a indicat, o data in plus, asupra necesitatii de resetare a clasei politice. Este un an in care Romania trebuie sa se apropie decisiv de modelul civilizat de comportament al celor care reprezinta statul in interactiunea cu cetatenii de rand, vocea strazii nu mai poate fi ignorata, aceasta si-a demonstrat forta in doua cazuri deja, ultimul fiind cel al darjilor ciobani.
Este un an in care Romania trebuie sa devina si mai atractiva pentru romanii de acasa, pentru cei din diaspora, dar si pentru romanii de pe celalalt mal al Prutului.
Mai ales, pentru cei circa 1 milion de cetateni romani cu acte in regula, care trebuie ajutati sa scape de un sindrom ce le distruge destinele.
Constantin Codreanu este analist politic, jurnalist, activist civic, Presedinte executiv al Consiliului National al Reintregirii (Romania), reprezentant al Blocului Unitatii Nationale (Republica Moldova) si militant pentru reunirea celor doua state romanesti.
sursa: ziare.com