Este considerat cel mai mare compozitor român în viață, iar muzica sa a răsunat în importante săli de concerte din lume, a fost coloană sonoră a unor filme de succes sau a putut fi auzită în spectacole de teatru. Valsul care l-a făcut celebru a fost ales de ruși, în această iarnă, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Talentul incontestabil al lui Eugen Doga este recunoscut acum și de UNESCO, pentru care valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
În România comunistă, numele lui Eugen Doga a devenit cunoscut mai mult odată cu filmele ”Lăutarii” și ”Șatra”, regizate de alt basarabean, Emil Loteanu, însă creațiile sale însumează lucrări de balet, cvartete, melodii lirice, muzică pentru piese de teatru şi peste 200 de filme. Tot el a compus coloana sonoră a filmului de animație ”Maria Mirabela”, realizat de Ion Popescu Gopo.
Pentru producția “Gingaşa şi tandra fiară” a scris celebrul său vals, ale cărui acorduri s-au făcut auzite în toată lumea. Conform unei decizii speciale a UNESCO, ”valsul lui Eugen Doga este recunoscut drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv”, se arată într-un comunicat trimis de Centrul de Promovare şi Comunicare a FIE Iaşi.
Supranumit “Maestru în artă, Artist al Poporului şi Om al Mileniului”, Eugen Doga, născut la 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria, a adunat pe parcursul vieţii numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale, fiind înscris în lista celor 200 de personalităţi ale lumii.
Piesele sale se regăsesc într-un top internaţional realizat de site-ul History Rundown cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile. Astfel, în Top 200 Classical Music Pieces sunt incluse lucrările “Gramofon” pe poziţia a 83-a, iar “Dulcea şi tandra mea fiară” s-a clasat pe locul 94.
Eugen Doga este recunoscut la nivel internaţional, alături de George Enescu, ca unul dintre numele mari ale muzicii clasice.
sursa: http://www.activenews.ro