Guvernul vrea să majoreze de anul viitor impozitul pentru case, terenuri şi maşini. Ca să îndulcească hapul, promite că reduce taxa pe valoarea adăugată pentru câteva alimente.
În cazul unui apartament cu două camere, majorarea impozitului va fi cu 6 la sută, spun specialiştii.
„Dacă înmulţim cu impozitul de 0,1 la sută actual, ne dă 49,75 adică 50 de lei, prin rotunjire, impozit. Avem o creştere de 3 lei”, spune Emilian Duca, specialist fiscal.
Chiar și plata acestor câțiva lei în plus este încă sub semnul întrebării, pentru că decizia de modificare a impozitelor, în sus sau în jos, aparține primăriilor.
„Putem să ajungem la o valoare de 100 de lei pentru un apartament, în condițiile în care acum se plăteşte un impozit de 47 de lei”, spune Emilian Duca.
Şi în cazul terenurilor agricole, valoarea impozabilă se poate dubla.
Pentru şoferi, creşterile de impozit sunt de până la 12,5 la sută. Cel mai mult vor plăti, în plus, tocmai cei care beneficiau de cele mai mici impozite.
Pe de altă parte, Guvernul vrea ca, de anul viitor, să reducă TVA de la 24 la sută la 9 la sută la alimentele de bază, precum lapte, ouă şi carne. Asta ar însemna şi o scădere a preţurilor de la raft.
Eu zic că ar fi mai mult de 15% o reducere, dacă s-ar face în această perioadă”, spune Dorin Cojocaru, de la Asociaţia Patronală din Industria Laptelui.
Scăderea TVA rămâne o promisiune, în condițiile în care Guvernul nu a precizat cum va compensa golul de încasări la buget.
„Consideră că din îmbunătăţirea colectării vor recupera o bună parte din TVA pierdută. Sună foarte optimist”, spune Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate.
România are, în prezent, una dintre cele mai înalte cote ale TVA, dar este și codașa Europei la colectarea banilor din această taxa. Fiscul adună cam 60% din valoarea TVA înregistrată în contabilitate.
Accize pe țigările electronice
O altă noutate este că acciza pe tutun va fi plătită şi de cei care vând ţigări electronice.
“Vor fi introduse, printre produsele accizabile, produsele din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc combustia amestecului de tutun și lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip “Țigaretă electronică”. Această măsură este dictată de practicile la nivel european și discuțiile în grupurile de lucru din cadrul Comisiei, pe taxarea altor produse destinate fumatului”, se spune în documentul datat 13 martie.
Noua acciză, care va fi aplicată din ianuarie anul viitor, va fi în cuantum de 0,5 lei/mililitru pentru lichidul care conține nicotină şi de 384 lei/kilogram pentru tutunul conținut în produse din tutun încălzit.
Comparativ, pentru ţigările obişnuite, acciza pentru tutunul de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, şi alte tutunuri de fumat este de 383 lei/kilogram.
Această taxă va fi însă majorată constant în următorii ani, în raport cu inflaţia din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată de Institutul Naţional de Statistică până la 15 octombrie. Nivelul actualizat al accizelor va fi publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor până cel târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.
Noua acciză va fi aplicată la momentul producerii, achiziției intracomunitare sau importului şi va fi exigibilă la data recepţionării produselor provenite din achiziţii intracomunitare, la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie a produselor provenite din operaţiuni de import şi la data vânzării pe piaţa internă a produselor provenite din producţia internă.
“Plătitorii de accize sunt operatorii economici care comercializează în România aceste produse, achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă produsele. Plătitorii de accize sunt operatorii economici care au în proprietate materia primă şi care produc aceste bunuri cu mijloace proprii sau le transmit spre prelucrare la terţi, indiferent dacă prelucrarea are loc în România sau în afara României”, este precizat în proiectul actualizat al Codului Fiscal.
Firma care produce, achiziţionează din alte state membre ale Uniunii Europene sau importă astfel de produse trebuie să se autorizeze la autoritatea competentă, iar firma care nu are domiciliul fiscal în România şi intenţionează să desfăşoare activităţi economice cu astfel de produse, pentru care are obligaţia plăţii accizelor în România, va desemna un reprezentant fiscal stabilit în ţară, pentru a îndeplini obligaţiile care îi revin.
Cu excepția importatorilor, aceştia vor fi obligaţi să depună o declaraţie de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.
La începutul acestui an, Italia a introdus acciza la ţigările electronice, în cuantum de 50% din valoarea accizei impusă la ţigaretele clasice, iar producătorii de ţigări electronice au susţinut că măsura favorizează marile companii din industria tutunului.
În România, industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat, după companiile din sectorul petrolier.
digi24.ro