În seara de sîmbătă spre duminică a avut loc un atac armat asupra autocarului celor de la Fenerbahce. Acesta venea de la Rizespor, unde echipa cîştigase meciul din campionat cu 5-1.
În timp ce autocarul se îndrepta către aeroportul din Trabzon, şoferul acestuia a fost împuşcat chiar în timp ce traversa un pod, iar starea sa este foarte gravă. Imediat după incident, victima a fost transportată de urgenţă la spital. Jucătorii care se aflau în autobuz au scăpat teferi.
Conform unor publicaţii de ştiri din Turcia, şoferul ar fi decedat, însă informaţia nu este confirmată. Alte surse susţin că victima se zbate între viaţă şi moarte. Autocarul a fost oprit imediat.
După ce l-au împuşcat, şoferul a fost aproape să piardă controlul, dar gărzile de corp au intervenit şi au oprit autorcarul. Doctorul echipei i-a acordat şi el imediat primul ajutor. Şoferului îi curgea sînge şi pe gură şi pe urechi.
“Ne-a ajutat Allah să scăpăm. Ce se poate spune? Este o atrocitate. Să le fie ruşine celor care încurajează astfel de fapte. Aţi văzut sîngele, aţi văzut autocarul. S-a tras cu arma. Vorbim despre armă. Am trecut de stadiul atacurilor cu pietre. Este vorba de suflete aici. Nu mai este nimic de spus. Îi urăm însănătoşire grabnică şoferului”, a declarat Ilhan Ekioglu, vicepreşedinte lui Fenerbahce.
Imediat după incident, poliţia a închis drumul şi jucătorii au fost preluaţi de mai multe microbuze. Conform presei din turcia, ţinta atacului ar fi fost toţi jucătorii. Atacatorii ar fi vrut ca şoferul să piardă controlul autocarului şi să cadă de pe podul pe care se afla.
Este binecunoscută rivalitatea dintre echipele de fotbal Trabzonspor şi Fenerbahce.
gsp.ro