Un beţiv se duce la cârciumă însă înainte de a pleca spre bodegă s-a gândit că pentru a se întoarce în siguranţă în miez de noapte când e întuneric beznă afară este mai bine să ia cu el o lampă. Se duce la bufet iar după ce se face praf şi pulbere de abia se mai putea ţine pe picioare îşi ia lampa şi pleacă spre casă. Nu face decât câţiva paşi că şi se împiedică de o vacă. Se ridică pleacă mai departe dar a tot continuat să se împiedice de copaci, tufişuri, animale… aşa că după ce pică într-un şanţ adoarme pe marginea drumului până dimineaţa când cârciumarul îl vede şi îi zice

– Te rog sa îmi înapoiezi colivia. Uite-ţi lampa şi dă-mi papagalul înapoi!

 

Dragi domnişoare,
Aveţi pielea uscată? Părul rar? Aveţi probleme cu greutatea? Veniţi la noi.
E întuneric iar noi suntem beţi!
Cu dragoste.

 

– Soţul meu lucrează de o săptămână de zile la o fabrică de bere.
– Şi-i place acolo ?
– Nu ştiu, încă nu a venit acasă.

 

Doctorul către pacient:
– Spune-mi, te obligă cineva să te îmbeţi în halul ăsta în fiecare zi?
– Nimeni şi nimic nu mă obligă. Sunt voluntar… degust vinuri!

 

Un beţiv la restaurant:
– Ospătar, am fost aseară aici?
– Desigur, domnule, ca de obicei! răspunse ospătarul.
– Şi am cheltuit 200 lei?
– Într-adevăr, aţi băut straşnic de banii ăştia.
– Slavă Domnului! Am crezut că i-am pierdut.

 

Un tip vine pe la ora cinci dimineaţa acasă. Intră tiptil în camera unde dormea soţia şi dă să-şi scoată pantalonii când o aude pe doamnă:
– Beţivule, iar vii la ora asta acasă?
– Nu, dragă, zice omu’, trăgându-şi pantalonii la loc, acuma plec.

 

Doi bărbaţi stăteau într-un bar liniştiţi şi fără să scoată o vorbă. La un moment dat unul dintre ei, cel mai în vârstă, strigă la celălalt:
– M-am culcat cu mă-ta!
În bar se face brusc linişte şi toate privirile se întorc către cei doi în aşteptarea scandalului. Primul tip strigă din nou la celălalt:
– M-am culcat cu mă-ta!
Celălalt tip ridică privirea se uită la el şi răspunde:
– Du-te acasă tată, eşti prea beat!

 

Doi beţivi erau într-o maşină care mergea cu viteză, când unul dintre ei începe să strige:
– Fii atent, urmează o curbă periculoasă!
Celălalt îi răspunde:
– De ce strigi aşa la mine!? Credeam că tu eşti cel care conduce!

 

Noaptea tarziu, într-un bar aproape gol din Bucuresti intră un tip care se uita în stânga apoi se uită în dreapta şi când vede un tip singur la o masă se îndreaptă spre el şi-l întreabă dacă poate să-i ofere ceva de băut.
– “Bineînţeles”, a venit răspunsul.
Tipul intreaba:
– “De unde eşti?”
– “Sunt din Suceava”, zice omul de la masă.
Tipul:
– “Nu mai spune, şi eu sunt din Suceava! Să bem pentru Suceava!”
– “Bineînţeles” zice celălalt, la ce şcoală ai fost?
– “La liceul din centru”, “Am absolvit în 2000.”
– “Incredibil, şi eu tot la liceul din centru şi am absolvit în 2000”
Între timp intră unul din clienţii casei şi-l întraebă pe barman:
– “Ce mai e nou pe-aici?”
– “Nimic nou”, răspunde barmanul. “Gemenii deochiaţi s-au îmbătat iar!”

 

Un beţiv opreşte un taxi:
– Sunteţi liber?
– Da.
– Atunci,… hai să stăm puţin de vorbă!

 

Un agent de circulaţie opreşte o maşină al cărei şofer, “puţin ameţit” conducea pe partea stângă.
– Unde mergi, domnule?
– Nu ştiu, dar cred că am întârziat: observ că ceilalţi se întorc deja.

 

– Cum îţi dai seama de un bărbat dacă este beat criţă?
– Strigă în gura mare că nu îi este frică de nevastă şi de soacră.

 

O domnişoară foarte frumoasă şi conştientă de avantajul său, dă anunţ la ziar: “Tânără frumoasă, disponibilă, pentru relaţie serioasă caut bărbat care să nu bea, sa nu fumeze…”. Într-o noapte sună cineva la uşă. Tipa deschide. La uşă un bărbat beat criţă, cu ţigara în colţul gurii, cu sticla de Jack în mână, abia poate să deschidă gura:
– Am venit pentru anuntul din ziar.
– Măi, nesimţitule, tu nu ai văzut ce scrie acolo? Să nu bea, să nu fumeze… Tu ce cauţi aici?
– Am venit doar să-ţi spun să nu te bazezi pe mine!

 

Cică, într-o zi unul praf şi pulbere de beat dă să iasă afară din cârciumă când se împiedică şi cade în mijlocul trotuarului. Încercând să se ridice de jos, lovit cum era, observă lângă el o damă super într-o fustă scurtă şi un tricou, la care îi zice:
– Dar tu ce faci aici?
– Fac trotuarul.
– Dar nu puteai să-l faci mai moale?

 

Un beţiv zace în mijlocul drumului, cu hainele sfâşiate , cu corpul plin de vânătăi şi de sânge:
– Doamne Dumnezeule, ce ai păţit ? îl întreabă un trecător. Hai să te ajut , să te duc acasă.
– Nu! Orice dar numai asta, nu! De acolo vin!

bancuri.epistole.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *