O piaţă centrală din Ragusa. Pe o bancă din piatră de pe via Carlo Alberto Dalla Chiesa, aşa-numita Panoramica, doarme o româncă fără adăpost. Un reporter italian de la “Il Giornale Ibleo” încearcă să afle povestea ei.
Catrina realizează că este obiectul atenţiei reporterului. Deschide ochii, se freacă la unul, apoi se aşază. Întreabă: “Ce doriţi? De ce nu mă lăsaţi să dorm?”
Reporterul o întreabă dacă are nevoie de ceva . “Nu, nu am nevoie de nimic”, refuză ea. Apoi, cu un zâmbet ştirb, explică: “Însă dacă tu ai avea o sută de euro în buzunar nu mă supăr”. Reporterul îi spune că nu la asta se referea. Însă atât a trebuit pentru a sparge gheaţa. Şi o întreabă de ce doarmei în acea zonă din Ragusa, într-o situaţie în mod obiectiv dificilă?
“Am fost mulţi ani la Vittoria, în sere – povesteşte românca – am cules roşii. Însă acum nu mai este de lucru. Şi eu mi-am pierdut locul de muncă. De luni de zile rătăcesc fără destinaţie. Să mă întorc acasă? În România? Nu, nici vorbă. Când am venit aici am rupt relaţiile cu familia mea. Şi nu le-am mai reluat.Pentru noi e chestiune de orgoliu. Fără doar şi poate. Caut să-mi găsesc ceva de lucru şi să merg mai departe”.
Şi cum trăieşte? “Din când în când mă duc în gară – continuă – îmi pregătesc un culcuş acolo şi nimeni nu mă deranjează. La început m-a găzduit o conaţională pentru câteva zile. Dar nu puteam să stau mereu la ea. Şi am decis să-mi iau tălpăşiţa. Da, sunt disperată. Nu ştiu ce să fac. Nu ştiu ce să mănânc. Sunt un suflet pierdut. Nici nu mai ştiu la câte uşi am bătut. Însă criza nu-ţi oferă nimic pentru că-i sprijină pe cei care o duc bine. Gândiţi-vă la mine care sunt neputincioasă. Nu ştiu până când voi putea continua aşa. Lucrurile mele? Le ţin ascunse într-o zonă din Rovigo pe care nu v-o dezvălui din motive evidente. Sunt o fire puternică. Însă, dacă mă îmbolnăvesc simt că va fi sfârşitul”.
Catrina luptă pentru supravieţuire, zi după zi.
gazetaromaneasca.com