Lili Constantinescu are 38 de ani, este originară din jud. Iaşi şi este rezidentă la Avio, în provincia Trento, regiunea Trentino Alto-Adige. Va candida la alegerile locale din Avio pelista civică “Progetto Comune”, care alături de Forza Italia, Lega Nord şi o altă listă civică îl susţin pe candidatul dreptei, Federico Secchi, pentru postul de primar al localităţii.

Lili Constantinescu are o carieră asociaţionistică importantă. Este vicepreşedinta“Asociaţiei Românilor din Trento” de mai bine de trei ani, timp în care a participat la numeroase activităţi în special împreună cu Consulatul Onorific din Trento, ocazie cu care a primit titlul de “Donna dell’anno”.

“Am încercat să reprezentăm cât mai bine comunitatea noastră la activităţile culturale, suntiniţiatoarea proiectului umanitar “Suflet pentru Suflet” destinat copiilor şi bătrânilor din jud. Iaşi şi Neamţ. Proiectul se derulează şi cu sprijinul parohiei din Soci – Iaşi. Chiar în această perioadă suntem aproape de final în vederea construcţiei unei căsuţe pentru un copil orfan.” ne-a spus ea.

Românca ne-a declarat că are şanse foarte mari de a intra în consiliul local datorită faptului că există o mobilizare foarte bună a comunităţii de români. Comuna Avio are 4000 de locuitori, iar românii înscrişi pentru a vota sunt în jur de 150.

“Eu sunt pe o lista civică, denumită “Progetto Comune”, coaliţia noastră este formată dinpatru liste, două civice plus Forza Italia şi Lega Nord. Particip la toate întâlnirile şi şedinţele coaliţiei pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă, voi merge şi la întâlnirile publice unde se vor prezenta atât candidaţii cât şi programul nostru.” ne-a mai declarat românca.

Lili ne-a povestit câte ceva din strategia electorală pe care o are coaliţia. “Nu lipseşte “gazebo” în pieţe, afişe avem, a fost tipărită şi o broşură pentru toţi locuitorii, pe care o vom distribui prin poştă. Eu am avut puţin timp la dispoziţie ca să stau de vorba cu românii de aici, în cele două zile înainte de scăderea termenului. Pentru înscrierea pe liste am umblat cam pe la toţi cunoscuţii cu imprimanta după mine şi i-am înscris pe toţi, chiar am rămas surprinsă de faptul că nu a trebuit să insist, din contră.

Alegeri locale Italia 2015, reguli pentru alegătorii și candidații români

Este prima dată când noi avem un candidat, din câte ştiu până acum nu au votat decât 2 persoane la alegerile din anii trecuţi aşa că, sincer, e un motiv de orgoliu să ştiu că am reuşit prin candidatura mea să îi mobilizez şi în acest sens.”

“E un început şi chiar cred că avem şanse mari. Comunitatea românilor de aici este integrată şi aprecită bine, nu am avut probleme mari fiindcă sunt familii serioase. Locuim la ţară iar comuna are în jur de 4000 locuitori. Noi suntem în jur de 160 de persoane. Mai sunt însă mulţi locuitori care încă nu ştiu că suntem comunitari şi nu extracomunitari, iar criza din Italia legată nu doar de economie dar mai ales de invazia masivă a celor care fug din ţările cu probleme, ne pun în discuţie şi pe noi.

Mi-aş dori un sediu unde să ne putem întâlni şi să putem discuta despre orice tip de problema a comunităţii, un contact mai direct cu consiliul local dar şi cu consulatul român.” a completat Lili Constantinescu.

”Participarea la cel mai important eveniment din zonă, “Festa del Uva”, are foarte mare vizibilitate şi în cele 3 zile vin peste 10.000 de persoane. Ar fi minunat să ne putem prezenţa cu costume tradiţionale, vinuri, icoane pe sticlă şi tot ce avem mai frumos de promovat. Implicarea noastră în toate proiectele sociale şi culturale, volutariat.

Idei am multe, mi-ar plăcea să pot implica instituţiile într-un proiect umanitar, recunosc că mi-aş dori să pot face mai mult pentru familiile sărace din zona Moldovei, chiar cunosc situaţii disperate şi ar merita tot efortul. Ce am reuşit să fac eu e puţin, poate sprijinită aş reuşi să duc mai multe pachete şi să fac ceva mai important.” ne-a mai declarat românca.

gazetaromaneasca.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *