NATO va muta un post de comandă în România, pentru prima dată, când lansează Trident Joust 2015, un exerciţiu pentru a testa capacităţile de răspuns la criză ale Alianţei, în cadrul consolidării prezenţei sale în Europa de Est.

Comandamentul Forţelor Comune ale NATO de la Napoli va conduce exerciţiul de 12 de zile, care începe în iunie. Accentul Alianţei pe viteză şi mobilitate vine într-un moment de îngrijorare crescută cu privire la intervenţia Rusiei în Ucraina. „Acest exerciţiu va testa capacitatea operaţională deplină a personalului meu, prin schimbarea de comandă şi control între sediul central de la Napoli (Italia) şi elementele anterior dislocate la Cincu (România)”, a declarat marţi amiralul Mark Ferguson III, comandantul Forţelor Interarme ale NATO de la Napoli.

În timpul vizitei sale la Bucureşti, marţi, Ferguson s-a întâlnit cu înalţi oficiali ai Apărării din România, pentru discuţii privind integrarea România în cadrul NATO şi stabilirea Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, care să fie amplasată la Bucureşti. România este una dintre cele şase ţări-găzdă ale unor noi unităţi ale forţelor de integrare ale NATO, care au ca scop să faciliteze mişcarea rapidă a întăririlor într-o criză. Celelalte ţări care găzduiesc asemenea unităţi sunt Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. De la anexarea de către Rusia a Crimeii, în martie 2014, NATO a menţinut o prezenţă constantă în regiune, printr-o serie de exerciţii, şi a extins operaţiunile militare. Comandamentul Forţelor Interarme de la Napoli joacă un rol cheie în capacităţile de răspuns la criză ale NATO. El serveşte ca element de comandă şi control pentru Forţa de Răspuns a NATO, care este de aşteptat să se dubleze în dimensiune, în curând, la aproximativ 30.000 de militari.

O nouă forţă de reacţie rapidă, Spearhead, este, de asemenea, parte a eforturilor de a spori pregătirea NATO. Când va fi pe deplin operaţională, va consta în aproximativ 5.000 de militari din forţa de răspuns. Aceste trupe sunt de aşteptat să fie capabile să se mobilizeze în 48 de ore. În timp ce NATO îşi creşte prezenţa în est, aliaţii vin cu noi strategii pentru a-şi consolida propria apărare. Vineri, Ucraina, Polonia şi Lituania au lansat o forţă militară comună care ar putea lua parte la operaţiuni de menţinere a păcii sau alte operaţiuni militare. „Sper că va fi posibil să organizăm primele exerciţii, într-un an”, a declarat preşedintele polonez Bronislaw Komorowski pentru Reuters. Unitatea este de aşteptat să fie plasată la Lublin, un oraş polonez aflat în apropiere de graniţa cu Ucraina.RADOR

capital.ro