Avocatul William Brînză, fost parlamentar ales în diaspora în perioada 2008-2012 și candidat la președinție în noiembrie anul trecut, este cercetat sub control judiciar, după ce a fost ridicat, joi, 14 mai, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) într-un dosar în care este suspectat de evaziune fiscală și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Măsura controlului judiciar a fost luată de procurori şi în cazul lui Daniel Brînză, fratele fostului deputat. Cei doi sunt suspectaţi că, în calitate de administratori a două societăţi comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive, luate de la o grupare infracţională, privind achiziţii de consultanţă. Ulterior, banii viraţi în baza facturilor false ar fi fost retraşi din bancă. Potrivit DIICOT, prejudiciul reținut în sarcina lui William Brînză este de aproximativ un milion de euro, procurorii instituind sechestru pe averea acestuia. Iniţial, s-a vehiculat că prejudiciul era estimat la aproximativ 25 de milioane de euro.
“Am primit măsura controlului judiciar. În perioada următoare desigur că voi veni cu noi probe astfel încât aceste lucruri să fie clarificate. (…)Nu mă simt vinovat cu ceva, pentru că nu am făcut nimic. Este posibil să fie vorba despre o confuzie. Mi s-au pus în faţă nişte lucruri, cum ar fi faptul că aş fi luat legătura cu nişte persoane pe care nu le cunosc şi nu le-am cunoscut niciodată”, a declarat William Brînză.
Audierea lui William Brînză are loc într-un dosar mai vechi, deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, în care au fost efectuate la acea vreme mai multe percheziții, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene. În dosar a fost audiată atunci și mama lui William Brînză, existând informații că pe numele ei ar fi fost înființată o firmă care înregistra operațiuni fictive privind achiziția de carne. Dosarul viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive și livrări de mărfuri, în special produse din carne. De asemenea, gruparea folosea documente ori declarații false pentru a obține fonduri europene nerambursabile.
A vrut să conducă ţara
William Brînză fost deputat două legislaturi, din 2004 până în 2012. Pentru primul mandat a candidat din partea PRM. Apoi, a fost ales deputat PDL în diaspora între 2008 şi 2012 şi preşedinte al PDL diaspora, funcţie din care şi-a dat demisia după ce a pierdut alegerile, în 2012.
A rămas simplu membru PDL până în august 2014, când şi-a dat demisia din acest partid, pentru a intra în Partidului Ecologist Român (PER), formaţiune politică din partea căreia a candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În declaraţia de avere depusă cu ocazia candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, William Brînză menţiona că are un teren intravilan de 1.528 de metri pătraţi, cumpărat în 2001 în Câmpina şi un teren extravilan de 1.075 de metri pătraţi achiziţionat în 2004, la Snagov. Acesta deţine un apartament în Câmpina, cumpărat în 2004, şi patru spaţii comeriale – două în Bucureşti (182 metri pătraţi) şi două în Ploieşti (1.070 metri pătraţi). El declara atunci trei conturi curente în care deţinea peste 31.000 de euro, unul dintre conturi fiind deschis pe numele cabinetului său de avocatură, iar un altul fiind la o bancă din Spania.
William Brînză mai nota în declaraţie datorii totale de 650.000 de euro: un credit de 200.000 euro, luat de la Bancaja Europesa – Spania în 2007, scadent în 2047, un credit de 300.000 euro, luat, în 2011, de la Millenium Bank, scadent în 2026, şi un împrumut de 150.000 euro luat de la o persoană fizică în 2011, pe care trebuie să îl restituie până în 2026.
În anul 2013, Brînză a realizat venituri de aproape 6.000 lei, ca lector la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” şi 30.000 euro, ca avocat. La acese venituri s-au adăugat uzufructul pentru perioada 2012-2017 de 20.000 euro pentru un imobil din Ploieşti şi 19.125 euro pe lună din închirierea unor spaţii comerciale, conform declaraţiei sale de avere.
gazetaromaneasca.com