Marian Ifrim este un român din Slatina pentru care Londra este încă o necunoscută. Şi totuşi, se mândreşte că, deşi se află aici de doar două săptămâni, are tot ce îi trebuie: card bancar, Number şi un loc de muncă unde lucrează deja ca angajat. Şi nu! Nu vă gândiți că a venit cu un contract de muncă direct din România. Cum a reuşit să obțină toate acestea într-un timp atât de scurt? Ne povesteşte chiar el…
Diaspora Românească: Cum ai reuşit să obții şi actele necesare, dar şi un loc de muncă… atât de repede?
Marian Ifrim: Ca să fiu sincer, nu a fost o strategie, ci, pur şi simplu, o idee pe care am primit-o de la un prieten bun, care era deja în Anglia. Am pus-o în practică şi am avut numai de câştigat. Eu sunt de două săptămâni în Londra, muncesc de două săptămâni, am National Insurance Number, cont bancar, chiar şi CSCS Card, dar… nu e pentru prima dată când vin aici. La sfârşitul lunii februarie, atunci a fost chiar prima oară când am ajuns în Marea Britanie, nu mai fusesem niciodată. Am stat doar o săptămână şi jumătate, timp în care mi-am făcut programare la Number şi la CSCS Card. Am fost la interviu şi la testul pentru card şi am umblat pe la câteva bănci pentru a-mi deschide cont bancar. Cred că în total am fost la trei: HSBC, Natwest şi Barclays, iar cei din urmă mi-au deschis cont.
–––––––––––––
„Ce am făcut pentru a avea o dovadă de adresă atât de repede? Mi-am comandat pe internet o cartelă de telefon de la Vodafone, un Sim. Scrisoarea a venit cu numele meu şi adresa, dar şi cu antetul lor. Apoi am avut scrisoarea de la National Insurance Number, cea de programare la interviu. Deci, am avut două scrisori, destul de oficiale. Cu acestea m-am dus la bancă, le-am spus că e tot ce am, că sunt de puțin timp aici şi că am nevoie de cont bancar pentru a putea începe munca. Şi asta a fost tot.”
Marian Ifrim, 27 de ani
–––––––––––––
D.R.: Ce ai făcut imediat după ce ai rezolvat toate acestea?
M.I.: După ce am fost la interviul pentru Number, la testul CSCS, dar şi după ce m-au acceptat cei de la bancă, am plecat acasă în România. Nu avea rost să stau să aştept Number-ul şi şase săptămâni, cât am auzit că poate dura. Oricum nu aveam ce face fără acesta, nu mă lua nimeni la muncă, nici măcar în construcții. Plus că şi cardul CSCS a durat ceva până a venit, cred că vreo două săptămâni. M-am întors acasă timp de două luni de zile şi am aşteptat. Prietenul meu mă anunța mereu când primeam o scrisoare. Când au venit cardurile de bancă, apoi PIN-urile, apoi Number-ul, apoi cardul CSCS. Abia după ce le-am avut pe toate, mi-am luat bilet şi am revenit în Londra. Între timp, prietenul meu care lucra deja printr-o agenție a vorbit pentru mine, a dus actele mele acolo şi le-a spus celor de acolo că urmează să ajung şi eu în câteva zile.
–––––––––––––
„Ei bine, am ajuns într-o joi… vineri dimineață, la prima oră, m-am prezentat la agenție, să mă vadă la față oamenii aceia, le-am mai dus câteva documente şi sâmbătă deja am început munca. La o spălătorie auto. Am acceptat, pentru început am zis că fac orice, pentru că aveam nevoie de bani… chirie, facturi, datorii. Am rezistat numai cinci zile, era greu. Plus că eram plătit destul de rău, 40 de lire pe zi. Şi stăteam toată ziua cu mâinile şi picioarele în apă, eram mereu ud. Nu s-a meritat… Aşa că m-am întors la agenție şi le-am spus că îmi doresc un job în construcții. Şi în două zile m-au trimis pe un şantier din sudul Londrei.”
Marian Ifrim, 27 de ani
–––––––––––––
D.R.: În două săptămâni ai avut timp să îți schimbi şi jobul?
M.I.: Da, aşa e. Poate a fost şi noroc. Acum muncesc într-un site, la interioare. Zugrăvesc, pun parchet, montez, vopsesc. E bine. M-au angajat, iau şi mai mulți bani decât la spălătorie, adică dublu, şi chiar sunt mulțumit. Nu am venit decât cu 250 de lire în buzunar, atât am avut, şi mi-am zis că trebuie să încep munca imediat şi să fac bani, ca să pot să îmi plătesc chiria şi toate cele.
D.R.: Ai recomanda şi altora care ar vrea să vină în UK să îți urmeze exemplul?
M.I.: Nu neapărat să îl urmeze, pentru că fiecare are scopul său precis în momentul în care pleacă din țară. Dar dacă mergi la risc şi nu ştii la ce să te aştepți, dacă nu ai unde locui sau dacă nu ai un job concret, atunci se merită să urmezi aceşti paşi. Nu este o strategie, a fost doar un sfat pe care l-am primit şi eu de la alți români cu experiență în Marea Britanie. Practic, nu pierzi timpul de pomană şi ce este cel mai important nu cheltuieşti bani. Dacă încă nu ai un loc de muncă şi trebuie să aştepți scrisoarea cu National Insurance Number, care poate veni chiar şi în patru săptămâni, atunci e greu, pentru că ai nevoie de bani. Şi aşa cum deja toată lumea ştie… până şi aerul pe care îl respiri e scump la Londra.
–––––––––––––
„Sunt sigur că nu este un lucru nou şi că au mai fost şi alți români care au procedat aşa, dar e o modalitate pe care nu o cunosc cei care au în plan să ajungă în Marea Britanie. După părerea mea, este o variantă mai ieftină, începutul oricum este unul greu, dar când ajungi şi începi imediat munca şi mai ai şi toate actele în regulă, atunci gândeşti altfel şi eşti ai relaxat.”
Marian Ifrim, 27 de ani
sursa: http://www.diasporaro.com/