Iulian Ciobanu este unul dintre miile de moldoveni care a schimbat Republica Moldova pe Canada. A plecat împreună cu soția sa, Corina, iar pe atunci nici nu-i trecea prin cap că va deveni atlet de performanță, având o problemă locomotorie. Canada i-a oferit libertate și accesul la o viață socială activă, ceea ce nu i-a oferit Moldova și în continuare nu poate oferi țara noastră persoanelor cu nevoi speciale.
Practică boccia, un sport adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale, iar de ceva timp acesta a devenit ocupația sa numărul 1. În 2016, Iulian va reprezenta Canada la Jocurile Paralimpice din Brazilia.
Iulian a povestit, în cadrul unui interviu pentru Moldova.ORG, mai multe despre viața și pasiunea sa pentru sport.
Cum ai ajuns în scaun cu rotile?
Pe la vârsta de 12 ani am fost diagnosticat cu Distrofie Mulsculara de centuri, o maladie degenerativă. Încă mai sunt capabil să merg, însă doar pe distanțe scurte și fără obstacole, folosesc un fotoliu motorizat și unul manual. La competiții folosesc fotoliul manual.
Cum a fost să fii elev/student în Republica Moldova, care este o țară atât de zgârcită în condiții pentru persoanele în scaun rulant?
Foarte greu, la școală nu prea am avut probleme deoarece dizabilitatea mea nu era foarte gravă. Mergeam pe jos, școala se afla la 15 minute de casă. Fiind la universitate, mi-a fost mai dificil, de asemenea mergeam pe jos pentru că locuiam nu departe de universitate, însă obstacolul cel mai mare era cele 5 etaje pe care trebuia să le urc în fiecare zi pe parcursul a 5 ani. Îmi lua aproximativ 30 minute să urc scările. În blocul în care îmi făceam studiile erau 3 sau chiar 4 ascensoare, însă nici unul dintre ele nu funcționa. Uneori eram ajutat de colegi, de Ruslan Solcan, un adevărat prieten și coleg de grupă care mă însoțea des când veneam la universitate și când mă întorceam acasă
Cine te-a motivat să alegi Psihologia? Unde ai profesat-o?
De mic copil îmi puneam des întrebări vis-a-vis de oameni și comportamentul lor. În 2003 am decis să continui studiile și am ales psihologia ca profesie și nu am regretat.
Nu am profesat-o în Moldova căci aveam alte planuri, proiectul cu emigrarea în Canada, iar după doi ani de absolvire a facultății, am imigrat.
Care erau cele mai mari greutăți pentru tine fiind în Moldova, în scaun?
Accesul. Infrastructura din Moldova nu este deloc adaptată la necesitățile persoanelor cu dizabilități. Apoi, mentalitatea oamenilor care te privesc ca pe un sărman pe care trebuie să îl miluiesti și să te ferești de ei ca să nu ajungi ca ei.
Ai fi putut aici, în Moldova, să-ți dezvolți pasiunea pentru sport?
Nu. Sportul pe care îl practic este un sport adaptat la necesități foarte specifice. Acest sport a fost dezvoltat pentru a oferi posibilitatea persoanelor cu dizabilități grave să practice sportul, iar în Moldova aceste persoane nu au aproape nicio șansă la o viață socială decentă
Cum ai hotărât să pleci în Canada?
A fost spontan, am decis cu soția împreună și nu cred că ne decideam dacă nu era cineva care să ne întâmpine în Canada.
Când și în ce condiții ai început să practici boccia acolo?
Am descoperit boccia la o demonstrare organizată în cadrul unei conferințe de informare organizată de o asociație din care fac parte. Fără să cunosc careva detalii despre sportul adaptat, nu m-am gândit vreodată că voi deveni atlet de performanță. Am fost descoperit de către un antrenor care m-a invitat să mă antrenez cu alți atleți. Nu am ezitat și încetul cu încetul am descoperit acest sport și o lume nouă.
Cu ce rezultate/medalii te poți mândri până acum?
Am participat la câteva competiții provinciale unde am luat argint, bronz și aur.
Cele mai importante și semnificative competiții au fost anul acesta. În luna martie, 2015, am participat la campionatul Canadei unde am reprezentat provincia Quebec și am luat medalia de bronz, rezultat care m-a adus în echipa națională, iar pe 2 mai am luat, împreună cu echipa, medalia de aur la Campionatul Americii de boccia, pe echipe și perechi.
A devenit deja acest sport ocupația ta de bază sau reușești să faci și altceva?
Acum o lună am fost nevoit să părăsesc un serviciu deoarece înainte de competiții antrenamentele se întețesc. Acum sunt atlet de performanță și mă antrenez de 4 ori pe săptămână, am și o bursă de atlet, ceea ce îmi permite sa dedic tot timpul meu sportului.
Ce ți-a dat Canada și nu a putut să-ți ofere Moldova?
Libertate. Când spun libertate mă refer la accesul la o viață socială activă și condiții egale.
Cine e persoana care te încurajează în acest sport zi de zi?
Eu, în primul rând. Soția și colegii de echipă și, nu în ultimul rând, antrenorul. Nu simt nevoia să fiu încurajat, nu de curaj ai nevoie aici, ci de voință și perseverență.
Duci dorul Moldovei? Dacă da, ce-ți lipsește cel mai mult de acasă?
Duc dorul dacă mă refugiez în amintiri. Îmi lipsesc pritenii, rudele, însă și aici am deja prieteni și rude cu care mă simt foarte bine.
Transmite un mesaj persoanelor cu nevoi speciale din Moldova
Schimbarea este un proces de durată, iar răbdarea uneori ne lipsește. Aveți răbdare, fiți perseverenți și veți obține ceea ce vă doriți. Dacă vi se încalcă un drept, apărați-vă, nu ezitați și nu vă fie frică. Noi, cei diferiți de alții, nu am ales să fim astfel și nimeni nu este asigurat că într-o zi va ajunge printre noi.
sursa: http://www.moldova.org/