SIMONA HALEP-ANGELIQUE KERBER s-a încheiat cu victoria româncei, după aproape două ore şi jumătate de joc.

Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Toronto, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Toronto cu emoţii, având nevoie de trei seturi pentru a o învinge pe nemţoaica Angelique Kerber, scor 6-3, 5-7, 6-4.

După ce şi-a adjudecat relativ uşor primul set, Halep nu şi-a mai regăsit ritmul în al doilea act şi a fost nevoită să joace şi setul decisiv, în care s-a impus cu 6-4, profitând şi de extenuarea adversarei. Halep a încheiat meciul fabulos, cu un as, şi s-a declarat extrem de bucuroasă de calificare, mai ales după un meci atât de greu. La finalul interviului învingătoarei, Halep a ţinut să transmită şi un mesaj în limba română numeroşilor suporteri care au venit să o susţină la Toronto.

“A fost un meci incredibil, sunt foarte obosită. Angelique a jucat extraordinar, dar am jucat şi eu cât de bine am putut. Serviciul mi-a funcţionat azi foarte bine, iar tactica a fost să deschid terenul mai mult şi am încercat să o fac să alerge. Am făcut ce am ştiut mai bine şi sunt fericită că merg mai departe la Toronto. Am jucat bine pe hard în trecut şi am încredere. Aş vrea să spun şi câteva cuvinte în română: vă mulţumesc foarte mult pentru susţinere! Vă aştept şi la meciul următor”, le-a transmis Simona românilor veniţi să îi fie alături în tribune la Toronto.

Simona Halep a revenit în circuitul WTA după 43 de zile de pauză, numărul 3 mondial depăşind-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe a 26-a jucătoare a lumii, Jelena Jankovic. Această victorie i-a asigurat Simonei un cec de 25.380 dolari şi 105 puncte WTA, iar pentru multiplicarea acestor cifre compatrioata noastră trebuie să o învingă astăzi pe jucătoarea germană Angelique Kerber. Nemţoaica, favorită nr. 13, a depăşit-o în turul pe pe portoricana Monica Puig, venită din calificări, scor 6-2, 6-3.

Angelique Kerber a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute turneul de la Stanford, învingându-le pe pa parcursul competiţiei pe Daria Gavrilova, Ana Konjuh, Agnieszka Radwanska, Elina Svitolina, iar în finală pe Karolina Pliskova.
romaniatv

Leave a Reply

Your email address will not be published.