Parlamentarii vor să interzică şoferilor cu maşini înmatriculate în Bulgaria să circule pe drumurile din România mai mult de 90 de zile. Legea care stabileşte acest lucru va fi discutată în toamnă de deputaţi. Senatul a respins ideea, pe motiv că face discriminare. Drept urmare, aleșii vor să limiteze circulaţia tuturor autoturismelor înmatriculate în străinătate.

„Poate aici a fost o greşeală a noastră, că nu am extins-o la tot ce înseamnă maşină înmatriculată dintr-o altă ţară, şi cred că era mult mai corect aşa. Încercăm să băgăm amendament la comisia de specialitate”, spune Ioan Munteanu, deputat PSD, iniţiatorul legii.

Potrivit iniţiatorilor, în acest moment, în România circulă peste 100.000 de maşini înmatriculate în Bulgaria. Pe lângă faptul că proprietarii evită taxa de înmatriculare, apar probleme mari când provoacă accidente rutiere.

 

De partea cealaltă, şoferii susţin că este dreptul lor să îşi înmatriculeze maşinile oriunde doresc.

„O aberaţie, din moment ce suntem cetăţeni europeni, mi se pare total absurd. Totuşi este proprietate privată şi eşti cetăţean, ai drepturi, nu?”, spune un șofer.

Legea urmează să fie dezbatută săptămânile următoare, imediat după începerea sesiunii parlamentare.

capital

Leave a Reply

Your email address will not be published.