Pedepsele sunt aproape indulgente în cazul violului de la Vaslui, având în vedere circumstanţele grave în care au comis fapta agresorii şi, mai ales, atitudinea unora dintre ei, după eliberarea din arestul preventiv.

Practic, patru dintre agresori au continuat să-şi abuzeze psihic victima, călcând- o în picioare de câte ori au avut ocazia. Au fost luni de zile de umilinţe scandaloase care meritau pedeapsa maximă.

Trei dintre cei judecaţi recunoscuseră faptele încă din aprilie 2015, când s-a dispus eliberarea din arestul preventiv. În cazul lor, pedepsele la limita minimă au o justificare. De asemenea, aceştia s-au angajat să achite daune victimei şi săşi asume toate consecinţele vinovăţiei lor.

Pedeapsa de cinci ani este minimul stabilit de lege pentru un viol săvârşit de două sau mai multe persone, limita maximă fiind de 12 ani. Era de aşteptat ca cei care au recunoscut fapta, să fie la limita de jos a pedepsei.

Însă, în cazul celor care au refuzat să-şi recunoască fapta, ba chiar au spus cu nonşalanţă că nu regretă nimic, pedepsele puteau să fie mult mai mai dure. Practic, aceste pedepse stabilite, între 7 şi 8 ani şi 4 luni, sunt departe de limitele maxime.

Până la redactarea motivării sentinţei, nu ştim exact cum a gândit magistratul aceste pedepse. Cert este că ele sunt departe de limitele maxime stabilite de lege. Vom afla aceste detalii când apare motivarea sentinţei şi abia atunci putem desluşi logica şi argumentele pentru care a decis astfel judecătorul.

Cazul este unul de o brutalitate ieşită din comun nu numai prin prisma faptei în sine, ci şi din pricina celor petrecute după ce autorii au fost trimişi în judecată. Brutele şi familiile acestora au continuat agresiunea împotriva victimei violului.

Mama unuia dintre hăndrălăi a lansat o pagină de Facebook pe care a cerut informaţii compromiţătoare despre victimă, declanşând, în acelaşi timp, o veritabilă campanie de înjosire a fetei. În comunitatea din care face parte, fata a fost continuu denigrată, umilită, supusă unui viol psihic fără oprire, luni de zile, comis de prietenii şi rudele celor judecaţi.

O ţară întreagă a putut să vadă aceste lucruri chiar şi ieri, după ce Justiţia a emis prima sentinţă în caz. În faţa camerelor de luat vederi, apropiaţi şi rude ale dezaxaţilor care au comis actul brutal au jignit victima în cele mai abjecte moduri posibile. Fără nicio consideraţie pentru starea victimei, s-au urcat cu picioarele pe ea zi de zi, de câte ori au văzut un reporter.

În ziua judecării ultimului termen, o duduie cu accent şi limbaj de proxenetă, prezentată ca fiind o rudă a unuia dintre violatori, a spus lucruri pentru care într-o ţară civilizată era bună de plată foarte mulţi ani şi stătea la închisoare.

Această atitudine a scandalizat societatea aproape la fel de mult ca actul în sine şi decizia bizară a instanţelor din Vaslui de a-i scoate din arest preventiv pe violatori. Poate că din acest motiv reacţiile publicului după aflarea pedepselor sunt, în majoritate, de dezamăgire.

Ne-am aflat, o ţară întreagă, în faţa unei găşti care şi-a expus tupeul şi mentalităţile de clan interlop. Clanul violatorilor merita o lecţie mult mai dură din partea Justiţiei.

evz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *