“Ce simţi când duci la bun sfârşit o acţiune de ajutorare?” „Că trebuie să mă apuc de alta”, spune Dorin. ”Când văd câte lucruri mici fac o diferenţă mare pentru mulţi dintre noi, chiar e greu să te opreşti, când vezi bucuria unui copil, pentru nişte lucruri banale, înţelegi cât de bogată este viaţa ta. Cei care au copii, ştiu că un copil se bucură şi dacă îi dăruieşti o frunză dintr-un copac”. Obiceiul de a dărui nu face altceva decât să intensifice dorinţa de a dărui, ne-o arată câţiva români stabiliţi în Belgia, care deşi plecaţi de ani buni, au găsit un mod “original” de a fi alături de români de-ai lor aflaţi la greu. ,„Provocarea Ghiozdanul” este pentru ei o şansă de a pune un zâmbet pe faţa unor copii sărmani, iar pentru copii, o şansă să nu abandoneze şcoala. Acum ei se gândesc chiar să scoată un “ghid de ajutorare” pentru a da posibilitatea şi altora să le preia exemplul.

Larissa Ţîrle este o tânără sătmăreancă de 27 de ani din Ardud (jud.Satu Mare) care locuieşte de aproape opt ani în Belgia, unde a plecat să studieze. Spune  că a rămas acolo datorită “oamenilor pe care i-a cunoscut că, altfel, vremea, nu prea ajută”. Într-o zi din luna iunie a acestei veri, i-a venit ideea de a-şi folosi timpul liber altfel. Aratând că pentru unii oameni bunătatea este întotdeauna la modă, Larissa a iniţiat o campanie de strângere de fonduri intitulată sugestiv „Provocarea Ghiozdanul”. Şi cum bunătatea dă naştere la bunătate, campania ei a fost foarte bine primită de românii stabiliţi în străinătate, dar şi de cei din ţara noastră. Cei impresionaţi de gest au dăruit cu gândul că prin gestul lor le vor oferi o şansă la educaţie copiilor sărmani din România.

“Toamna asta am trimis peste 400 de ghiozdane echipate complet care au ajuns în Romania la copii nevoiaşi”, spune Larissa. Şi cum la un necaz comun, românii sunt mai solidari decât la o bucurie comună, gestul ei a inspirat şi alte persoane. Ea şi cu alţi români stabiliţi acolo s-au gândit să fie în felul ăsta “agenţi ai fericirii” pentru copiii din ţară, mai puţin norocoşi, şi să le ofere o speranţă în plus, de a putea merge la şcoală în continuare.

Într-o zi, în iunie mai exact, i-a venit ideea să facă o pagină de Facebook unde să pună poze cu copii defavorizaţi din România şi să lanseze în felul ăsta o invitaţie pentru eventuali donatori să le trimită acestora hăinuţe şi accesorii de şcoală. “Dorinta de a ajuta”, “de a fi un om bun”,” de a nu uita de unde a plecat”, au fost argumente suficiente pentru a o motiva să ducă mai departe acţiunea.

“Făceam un eveniment pe Facebook aici, din Belgia, unde prezentam cazuri de copii români săraci. Odată ce găseam un donator şi copilul îşi primea ghiozdanul, postam poza pentru a face totul transparent. Donatorii puteau contribui în două feluri: fie cumpărau direct ghiozdanul şi îl duceau la un punct de colectare, fie donau bani”.

Proiectul, început în iunie, a fost în desfăşurare până pe data de 15 septembrie 2015. “Ce a fost frumos e că s-au implicat şi copii. O mămică m-a contactat că doreşte să-i pună pe copiii ei să pregătească patru ghiozdane, iar noi am găsit apoi o familie din Iaşi care aveau la rândul lor 4 copii. A fost foarte frumos ca aceşti copii au ajuns să conştientizeze de mici cât e de important să ajuţi”, povesteşte ea turnura pe care au luat-o lucrurile.

“Cred că le-a plăcut mult ideea de a ajuta copii să meargă la şcoală

“Acum un an şi un pic am făcut o pagină de Facebook, o platformă să ne organizăm cei de aici, fiecare cu ce poate pentru a ajuta în ţară. În foarte puţin timp lumea a început să răspundă pozitiv şi sincer nici nu ma aşteptam să aibă un succes atât de mare”, îşi aminteşte ea cum a început totul şi ce repede ideea ei a prins contur.

Unite in Good şi Rombel sunt două asociaţii de români din Belgia, români care au găsit un mod autentic să-şi arate dorul de ţară, şi-au unit eforturile şi şi-au folosit energia, banii şi timpul  pentru a trimite ajutoare în România pentru oameni aflaţi la nevoie. Ceea ce pentru ei a început ca un tabiet, ca un hobby, pentru cei la care ajung donaţiile reprezintă o şansă în plus.

Larissa s-a arătat îngrijorată de rata ridicată a abandonului şcolar din România şi s-a gândit să pună umărul, în măsura posibilităţilor ei, pentru a combate acest fenomen nefericit.“M-am informat, suntem ţara cu cea mai mare rată de abandon şcolar din estul Europei. E foarte bine să ajutăm copii cu donaţii gen hăinuţe, însă educaţia e ceva de viitor, e modul cel mai efectiv de a ajuta copii să îşi depăşească situaţia”, adaugă Larissa.“Ghiozdanul” este o campanie a Asociaţiei Unite in Good. “Când mă întreabă lumea despre campania Provocarea Ghiozdanul, încerc să explic despre Unite in Good. Consider că e important să se ştie că este o asociaţie cu scop umanitar în Belgia care ajută în mod constant în România”, spune ea.

 “În 2014 am trimis un camion cu donaţii în ţară şi 20 de paturi de spital”

“Provocarea Ghiozdanul” nu a fost prima, nici singura lor acţiune, spune Larisa. La început, ea a primit ajutor din partea cunoscuţilor, cu timpul însă ideea ei a fost sprijinită şi de asociaţii sau companii private care au dorit să pună umărul.

„Iniţial, bineînţeles, au fost rude şi cunoştinţe care m-au ajutat. Apoi fiindcă s-a auzit mai mult despre noi, am fost contactată de asociaţii, persoane de la centre de plasament pentru a echipa ghiozdanele pentru copii, am făcut chiar o colaborare cu compania Herlitz din Germania, ne-au oferit o reducere substanţială şi în plus la fiecare ghiozdan au donat şi ei o sacoşă de sport echipată”, povesteşte Larissa. Acum se gândeşte chiar “să francizeze” gestul ei, încurajată de succesul pe care l-a avut până acum campania.

“ShoeBox: o campanie prin care poţi pune un zâmbet pe faţa unui copil”

“Eu cred, că orice om, fundamental este bun, şi dacă-şi prinde mintea, poate schimba lumea în bine”, spune Dorin Fleseriu, un alt român stabilit de 15 ani în Belgia care a ales să fie înger pentru alţi oameni şi să îşi exteriorizeze dorul de ţară şi recunoştinţa, ajutând români de-ai lui aflaţi în dificultate. “Evident că nu vorbesc doar de mine aici, sunt mulţi români din comunitate care se implică în aceste cazuri şi rămân apoi prieteni cu familiile pacienţilor”, adaugă el.

Unul dintre cazurile cu care Dorin a ţinut să se solidarizeze şi să întindă o mână de ajutor e cazul unui băieţel din România care avea nevoie de o operaţie ce nu se putea face în ţară, operaţie, pe care părinţii copilului nu-şi puteau permite să o plătească. “Vă pot spune de un băieţel, Matei, care a făcut în decurs de câtiva ani câteva operaţii foarte complicate, imposibil de realizat în România. Sunt în contact cu familia lor şi mai trec pe la ei când ajung prin Bucureşti, a ajuns chiar în Belgia în primăvara asta, la un control şi m-am bucurat să-l duc în sfârşit la Brugges, să vizitam şi să ne bucurăm de acest oraş frumos. Cei care au copii ştiu că un copil se bucură şi dacă îi dăruieşti o frunză dintr-un copac”, povesteşte Dorin.

Cum ai ajuns să faci asta? l-am întrebat. “Am înfiinţat în 2002 Rombel, o mini-Românie cu oameni care gândesc şi trăiesc ca în Belgia, dar care au sufletul mereu acasă, momentan echipa de bază sunt eu şi Cornel (n.r. Radu-Loghin). Cazurile umanitare sunt o extensie a activităţii noastre, principala rămâne informarea comunităţii româneşti din Belgia şi sprijinul românilor aflaţi aici“, spune el..

Dorin dirijează cu Rombel campania ShoeBox. Începută în 2007 în familie, ca să-şi învăţe propriul băiat să împartă din jucăriile şi hăinuţele lui cu alţi copii, mai săraci din bloc, dusă apoi la zona oraşului Cluj Napoca, în 2013 ajungând să adune 30.669 de cutii, de la românii din 8 ţări, 66 de oraşe şi 107 centre de colectare, iar in 2014 depăşind deja 40.000 de cutii, proiectul ShoeBox reprezintă o încercare minusculă de a face lumea un loc mai frumos. în fiecare an, în preajmă sărbătorilor de Crăciun, ei vor să pună un zâmbet pe chipurile a zeci de mii de copii sărmani.

“Shoe Box este şansa de a ne face nouă înşine o bucurie, bucurând pe alţii în schimb”, zice el. Ce este mai concret? “O cutie de pantofi în care donatorii pot trimite un cadou unui copil din România. În această cutie poţi pune jucării, rechizite, dulciuri sau haine”, explică el. “Nici un copil nu este vinovat de suferinţa lui. ShoeBox este campania prin care ajutăm copii care au avut ghinion să nu aibă tot ce şi-au dorit”, adaugă.

De identificarea cazurilor de copii care trebuie ajutaţi se ocupă Larissa, Dana Radu şi asociaţia Unite in Good, iar Rombel, Dorin şi Cornel se ocupă de colectarea donaţiilor. Cu transportul sunt ajutaţi uneori chiar de români care au drum până în ţară. “Sumele strânse din donaţii sunt publicate periodic de colegul meu pe grup”, zice Dorin.

“E felul nostru de giving-back”

Rombel s-a implicat în a-i ajuta şi pe cei 8 pacienţi din clubul Colectiv ajunşi în Belgia. Dorin a făcut parte din celula de criză constituită, a colectat o parte din donaţii şi a ţinut lumea în priză în acest răstimp. Din aceste fonduri s-au plătit cheltuieli curente ale membrilor familiilor celor internaţi care se aflau la Bruxelles.

A simţit nevoia să facă asta văzând că autorităţile de la noi se mişcă anevoios în ajutorarea victimelor. ”Aici a trebuit să intervenim rapid căci statul român s-a mişcat destul de greoi. Însă au fost câţiva oameni minunaţi care au reacţionat imediat ce au ajuns aici”, spune el. Dorin şi Rombel, alături de Ambasada României, câteva biserici şi asociaţii româneşti din Belgia, dar şi de persoane independente, ”au făcut echipă”, fiecare ajuta cu ce putea, în efortul de a ajuta victimele din Colectiv ajunse în Bruxelles.”S-a făcut un grup de criză, astfel ca aceşti oameni să nu ducă lipsă de nimic. Sunt liste cu sute de traducători care s-au oferit să ajute intermedierea cu medicii la spital”, povesteşte el.

De ce face asta? “Simt că sunt mai bogat sufleteşte, e felul nostru de giving-back. Noi încercăm să identificăm nevoi şi soluţii la ele şi le interconectăm”, zice Dorin. “Aş zice şi vorbesc pentru mine, mai degrabă din recunoştinţă faţă de oamenii care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt, este felul meu de a da înapoi ce am primit la rândul meu (…) cred că Rombel este un exemplu în acest sens”.

Asociaţia Rombel, care funcţionează juridic din 2014, a creat un ghid al românului în Belgia pentru a-şi ajuta compatrioţii ajunşi acolo să se decurce mai uşor. “Văd că tocmai a trecut de 100000 de descărcări, ceea ce spune ceva”, adaugă el.

sursa: gandul.info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *