Iulian, un român a venit la Londra din Iași. La 50 de ani a plecat din țară ca să lucreze aici pentru ceea ce a crezut el că va fi o bătrânețe mai bună decât cea din România.

Din păcate, planurile lui Iulian au fost năruite, iar el a ajuns să doarmă pe străzi. Iată povestea tristă a lui Iulian.

Fără să știe limba engleză și fără să aibă un loc de muncă, Iulian a ajuns în stradă imediat ce a terminat bruma de bani cu care plecase de acasă. Apoi, a ajuns în adăpostul unei fundații londoneze, unde a fost ajutat să obțină NINo, şi-a luat examenul CSCS şi a legat prietenii în acest adăpost.

Însă adăpostul s-a închis, iar cum românul nu muncise nici măcar o zi în Marea Britanie nu a putut fi transferat în altă parte. Cum nu și-a găsit de muncă, Iulian a ajuns din nou pe străzi. Mai mult, a început să și bea.

La un moment dat, a fost trimis acasă, de ofițerii de la imigrare, însă s-a întors și apoi a ajuns și în închisoare.

„Aceasta stabilitate probabil că l-ar fi ajutat să evite statul pe străzi, dependența de alcool, întoarcerea în România fără ştiinţa lui şi încarcerarea. Cu toate că există şi o doză de responsabilitate individuală în tot ceea ce facem, circumstanțele ne pot amplifica slăbiciunile, sau încuraja să ne folosim talentele”, a declarat un reprezentant al fundației unde a stat Iulian.

 

sursa: ziarulromanesc.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.