Agenţii Comisariatului din Assisi au intervenit la Santa Maria degli Angeli la cererea fiului unei doamne de 85 de ani, invalidă, constrânsă să trăiască într-un scaun cu rotile.

Bărbatul ar fi angajat o româncă, de cincizeci de ani, pentru nevoile mamei sale; îngrijitoarei îi furniza în afara salariului, cazare şi masă. Femeia, cu referinţe, nu crease nicio problemă. Cu toate acestea bărbatul, după ce a găsit pe telefonul său o serie de apeluri efectuate tocmai de îngrijitoare, crezând că s-a întâmplat ceva, a sunat femeia înapoi imediat. Aceasta din urmă însă l-a liniştit pe fiu, spunându-i că totul era în regulă.

Având însă îndoieli, bărbatul a decis să se ducă, cu partenera sa de viaţă, la casa mamei pentru a verifica personal situaţia. Odată sosiţi la locuinţă s-au trezit în faţa unei scene îngrijorătoare. Doamna de 85 de ani era întinsă pe jos în timp ceîngrijitoarea româncă se legăna; era în mod evident beată, vorbea incoerent şi nu reuşea să se ţină pe picioare.

Nu numai, cuprinsă de crize de furie bruşte şi violente, s-a năpustit cu o forţănemaiauzită mai întâi asupra fiului bătrânei doamne şi apoi asupra partenerei bărbatului pe care a lovit-o cu pumnii.

Au reuşit să o readucă la calm numai datorită intervenţiei unui vecin şi a unei patrule, sosită între timp la faţa locului.

Doamna de 85 de ani şi partenera de viaţă a fiului, care între timp s-au dus la Urgenţă, au fost consultate şi au primit 5 şi respectiv 8 zile de îngrijiri medicale. Îngrijitoarea deşi a primit şi aceasta îngrijiri medicale şi a fost dusă într-o structură de primire, pentru a putea fi consultată, având în vedere starea în care se afla la momentul intervenţiei, ulterior a fost concediată şi denunţată pentru abandon şi vătămare corporală a unei persoane invalide.

 

citeste mai multe pe: gazetaromaneasca.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *