Lucrarea “Cap de copil” de Nicolae Tonitza, cu un preț estimat între 60.000 și 90.000 de euro, este lotul-vedetă al licitației Artmark de primăvară, ce va avea loc pe 22 aprilie, la București

Lucrarea, ce marchează o nouă perioadă de creație în cariera lui Tonitza, fiind una dintre cele mai valoroase pânze realizate de artist la mijlocul anilor ’20, aparține unei importante colecții bucureștene, potrivit Artmark.

În licitația de primăvară sunt incluse opere ale unor artiști precum Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Kimon Loghi, Octav Băncilă, Dumitru Ghiață, Adam Bălțatu, Leon Biju.

Licitația va avea loc de la ora 19,30, la Athenee Palace Hilton.

agerpres.ro