Problemele fermelor românești afectate de excedentul de carne de porc apărut în urma embargoului impus de Federația Rusă și soluțiile propuse de Comisia Europeană vor fi analizate vineri de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.

“O să abordăm vineri, la Ministerul Agriculturii, o situație mai delicată pe care o avem nu numai noi ci și alte state europene în ceea ce privește carnea de porc, din cauza embargoului impus de Federația Rusă. Este o preocupare a Comisiei Europene să identifice soluții, iar săptămâna trecută a venit deja cu un astfel de pachet. Deși nu exportăm pe piața rusă, în România sunt anumite probleme, iar aceste excedente de produse de pe piața europeană au făcut ca prețurile cărnii de porc să scadă foarte mult”, a declarat, joi, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, în localitatea Rătești din județul Argeș, la o fermă de creșterea porcilor realizată cu fonduri europene.

Acesta consideră că pentru cei care integrează producția pierderile din creșterea porcilor pot fi recuperate pe partea de procesare, însă ele sunt semnificative pentru fermele din România furnizoare de materie primă către unitățile procesare.

“Nu sunt probleme pentru cei care integrează producția pentru că își pot acoperi eventualele pierderi din procesare însă este o problemă majoră pentru fermele din România furnizoare pentru unitățile de procesare”, a explicat Constantin.

Șeful MADR a apreciat proiectul din județul Argeș realizat cu fonduri europene, care integrează producția, creșterea animalelor, nutrețuri combinate și procesare.

Ferma de îngrășare a suinelor a fost realizată pe un proiect în valoare totală de 5,4 milioane de lei și are o capacitate de 4.000 de capete pe serie, adică în jur de 12.000 într-un an. Valoarea unității de producere nutrețuri combinate a fost de 5,7 milioane lei, iar capacitatea poate produce 3.500 de tone de furaje pe an.

agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.